Politica

Adrian Pau a depus la BEJ documentele pentru a intra în cursa pentru şefia CJ Timiş. Pro România pleacă la drum cu gânduri mari/FOTO

Pro România a depus, marţi, în ultima zi legală, listele de candidatură pentru Consiliul Judeţean Timiş şi pentru funcţia de preşedinte al instituţiei. În lupta pentru funcţia supremă în administraţia judeţeană intră preşedintele filialei, Adrian Pau.

Alături de Marius Craina, candidatul Pro România la funcţia de primar al Timişoarei, Pau şi echipa sa pentru CJT au dus documentele cu semnăturile necesare la Biroul Electoral Judeţean.

El spune că lista partidului este formată în cea mai mare parte din tineri, dar cu experienţă în domeniul administrativ.

„Am încercat să facem o listă echilibrată de candidaţi. Avem în primii zece candidaţi o medie de 40 de ani. Avem oameni cu experienţă administrativă, care au demonstrat ceva în viaţă, care vin către timişeni pentru a le satisface nevoile şi dorinţele. În acest sens, fiind siguri că timişorenii vor ştii ce au de făcut în data de 27 septembrie, cu ajutorul bunului Dumnezeu considerăm că putem face ceva pentru locuitorii judeţului şi cei ai Timişoarei, împreună cu Marius Craina, candidatul şi viitorul primar al municipiului Timişoara” a spus Adrian Pau, după depunerea candidaturilor.

În ceea ce priveşte lista candidaţilor pentru consiliul judeţean, aceasta este deschisă tot de adrian Pau. Iată lista primilor zece candidaţi propuşi de Pro România:

1. Adrian Pau
2. Nicolae Birau
3. Valentin Korman
4.Cornelia Micicoi
5. Vasile Morus
6. Nelu Dica
7.Cristian Dolecek
8 Nicolae Longa
9. Alina Diaconu
10. Claudiu Ilcău

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

VIDEO: Accident grav în Timișoara. Două persoane au ajuns la spital

Dublu impact... Un șofer nehotărât a produs haos într-o intersecție din Timișoara, iar două persoane…

5 ore ago

Cum se depune Declarația Unică 212 la Finanțe. Contribuabilii cer tot mai des lămuriri

Peste 80% din totalul de 23.000 de contribuabili care au interacționat în primele 7 zile…

5 ore ago

Centrul de expertiză pentru bolile rare de la Spitalul de Copii Timișoara va fi recertificat de Ministerul Sănătății

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat recertificarea centrului de expertiză pentru bolile rare (CEBR) de…

6 ore ago

Au fost recepționate noile rame electrice care vor circula de la Timișoara pe calea ferată/Foto

Reprezentanții Autorității pentru Reformă Feroviară au făcut recepția preliminară a două garnituri de tren produse…

6 ore ago

Vreme „accesibilă” în weekend. Vom avea temperaturi „blânde”

Iarna vrea să mai rămână, februarie fiind o lună rece, dar primăvara dă semne că…

6 ore ago

Începând de luni, restricții de circulație bulevardul 16 Decembrie 1989

La solicitarea S.C Aquatim S.A, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea…

7 ore ago