Politica

PSD şi-a anunţat candidatul la Primăria Timişoara: Voichiţa Lăzureanu, fosta directoare a Spitalului “Victor Babeş”

Biroul Permanent Județean al PSD Timiș a decis astăzi în unanimitate să valideze candidatura la Primăria Timișoarei a Voichiței Lăzureanu. Aceasta este prima femeie din istoria PSD Timiş care candidează la funcţia de primar al Timişoarei.

Surpriză mare la PSD Timiş! După ce varianta Adrian Orza a căzut, liderii organizaţiei au decis astăzi să meargă la alegerile pentru scaunul de primar al Timişoarei cu Voichiţa Lăzureanu.

“Este pentru prima dată în istoria PSD Timiș şi pentru prima dată în istoria Timişoarei când avem o femeie candidat, cu şanse reale de victorie. Voichița Lăzureanu este născută în Timișoara într-o familie de medici. Are educație germană, fiind absolventă a Liceului Lenau, este medic primar boli infecțioase, este conferențiar universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie și a fost managerul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara, considerat cel mai eficient spital din România în lupta cu virusul Covid-19. Din această poziție s-a remarcat ca un adevărat lider, după ce a condus cu mână de fier și cu rezultate excepționale unitatea medicală de referință în România, în lupta cu pandemia de coronavirus”, se arată într-un comunicat al PSD Timiş.

Social-democraţii sunt convinşi că Lăzureanu va aduce în Primăria Timişoara ceea ce îi lipseşte: performanţa.

“Dintre însușirile care o definesc profesional și personal putem aminti: managerul de excepție care se bazează pe echipă, principii și plan; doctorul care te întreabă ce te doare și apoi găsește soluția la problema ta; femeia care știe exact cum să aibă grijă de cei dragi și de casă, cu răbdare, calm și empatie. Așa cum a condus spitalul Babeș poate avea grijă și de Timișoara, așa cum și-a îngrijit pacienții poate avea grijă și de noi, timișorenii”, se mai arată în comunicatul PSD Timiş.

Voichiţa Lăzureanu a fost managerul Spitalului “Victor Babeş” până pe data de 18 mai, când a fost trecută pe poziţia a doua, de director medical. Aproape o lună mai târziu, pe 16 iunie, a fost demisă şi din funcţia de director medical.

 

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Culisele statului paralel. Cum funcționează România dincolo de instituțiile oficiale

România post-1989 nu a trăit o ruptură, ci o negociere între vechiul sistem și formele…

59 de minute ago

Weekend la Iulius Town: ateliere creative, teatru pentru copii, târg educațional și competiții sportive

În Iulius Town continuă seria creativă dedicată celor mici și în acest final de săptămână,…

O oră ago

Descoperiţi farmecul Greciei și bucuraţi-vă de un sejur de neuitat în Creta alături de As Tour

Agenția de turism As Tour Timişoara vă oferă un pachet complet în Insula Creta, în…

2 ore ago

Fostul rector al Universității Politehnica Timișoara, Viorel Șerban, a încetat din viață

Universitatea Politehnica Timișoara anunță, cu profundă durere, trecerea la cele veșnice a celui care a…

13 ore ago

Primarul Fritz prezintă victoriile municipalității în instanță, pe disputele ”imobiliare”

Am avut succes împotriva contestațiilor de pe strada Cezar, în lupta cu Pizzeria Poli, dar…

17 ore ago

Proiectul lărgirii la patru benzi a drumului județean spre Sânandrei a fost oficial demarat

Lucrările de lărgire la patru benzi a drumului care leagă Sânandreiul de DN 69, Timișoara…

18 ore ago