Primăria Timişoara ar putea avea o surpriză neplăcută, dacă o ordonanţă aflată acum în dezbatere publică va fi adoptată. Conform viitorului act normativ, municipalităţile ar urma să fie obligate să plătească în avans subvenţiile de la bugetul local pentru operatorii sistemelor centralizate municipale de încălzire, destinate acoperirii diferenței dintre costurile reale ale operatorilor și prețurile reduse facturate populației.
Plata acestor subvenții ar urma să se facă de către primării „cu prioritate față de orice alte obligații de plată” potrivit proiectului de ordonanță de urgență.
OUG care va introduce această obligaţie, se pare că a fost elaborată de Ministerul Economiei, acționar majoritar al Romgaz. Vă reamintim că Timişoara a fost deja de câteva ori în situaţia de a rămâne fără căldură şi apă caldă pentru neplata facturilor către distribuitorii de gaz.
Conform documentului, această prevedere ar fi extrem de benefică „în ipoteza în care furnizorii de energie termică nu constituie garanții potrivit contractelor de furnizare energie termică sau gaze naturale”.
De vreo săptămână, un război necruţător a început între cele două vidanje media, care au…
Prima acțiune a „noului AJF” are în centru copiii orașului. Astfel, joi, 26 martie, Sala…
Angajaţii Horticultura au demarat lucrările pentru amenajarea micului parc din Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”.…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 24.03.2026, unde se vor executa reparaţii…
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…