Politica

UDMR şi-a stabilit candidaţii pentru alegerile locale: Marossy Zoltan la preşedinţia CJ Timiş, Farkas Imre la Primăria Timişoara

UDMR Timiş va participa pe liste proprii la alegerile locale din toamna acestui an. În acest sens au fost stabiliţi şi principalii candidaţi. Este vorba de fostul subprefect Marossy Zaltan pentru preşedinţia CJ Timiş şi viceprimarul Farkas Imre pentru scaunul de primar al Timişoarei.

Liderii UDMR Timiş şi-au propus ca, până pe 15 august să strângă toate semnăturile necesare pentru a paricipa la alegerile locale.

“În condițiile actuale de sănătate publică aceasta (strângerea de semnături n.r.) se poate face doar în grupuri restânse – familie, colegi de muncă, vecini etc. La Timișoara distribuim cele două liste – UDMR președinte Consiliul Județean Marossy Zoltán, lista C.J.Timiș. respectiv UDMR primar Farkas Imre, lista C.L.Timișoara – din biroul aflat în Casa Maghiară. Având în vedere că o persoană poate semna pentru mai multe formațiuni concurente, mizăm pe ajutorul tuturor care vor competență și echilibru în administrația timișană!”, se arată într-un comunicat de presă al UDMR Timiş.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

4 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

7 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

9 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

12 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

12 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

13 ore ago