Politica

Alin Nica, atac la baionetă împotriva lui Nicolae Robu: Votul pe Timişoara nu a fost un vot anti PNL ci unul anti Robu

Cu un viitor administrativ şi politic la un alt nivel, superior, Alin Nica spune lucrurilor pe nume şi îl „demolează” pe fostul primar al Timişoarei şi (de acum) fost lider al PNL Timiş. El spune răspicat că Nicolae Robu este vinovatul pentru pierderea alegerilor, ca dovadă PNL a câştigat consiliul judeţean după 20 de ani, dar a eşuat lamentabil în capitala judeţului.

„După 20 de ani, PNL recâştigă Consiliul Judeţean Timiş şi mă bucur că după 20 de ani PNL devine principalul partid din judeţul nostru. PNL a câştigat alegerile din Timiş. Avem 47 de primari, avem preşedintele CJ, scorul spune totul. 40% faţă de locul 2, 19%. Am câştigat toate oraşele, mai puţin Recaşul. Lugojul îl avem în premieră. Niciodată nu am avut atâţia primari de la înfiinţare. Voi fi preşedintele CJ, al tuturor primarilor. Ne aşteaptă patru ani de zile intenşi, patru ani de zile în care trebuie să demonstrăm. Simţim cu toţii responsabilitatea dată de către cetăţeni şi vom face tot posibilul să ne ducem programele, planurile la bun sfârşit”, a declarat Alin Nica.
El spune că instituţia pe care o va conduce va trebui să fie deschisă spre societate.

„În ce priveste CJT, voi redeschide Palatul Administrativ către oameni, către mediul academic, societatea civilă, voi avea întalniri cu toţi aceştia şi voi încerca să fac ceea ce nu s-a făcut niciodată, să merg regulat în judeţ, să vorbesc cu toti primarii, să merg pe şantierele pe care CJ le va avea, să fiu foarte aproape de toate problemele”, a continuat Nica.

Alegerile la Timişoara, pierdute din cauza lui Robu

Cel care va fi cel puţin interimar lider al PNL Timiş spune că alegerile au fost clar pierdute din cauza primarului Nicolae Robu.

Dacă discutăm de Timişoara am pierdut alegerile şi e clar că votul dat de cetăţeni a fost unul masiv împotriva administraţiei Robu. dacă ne uităm la voturile pentru preşedintele CJ vedem că practic am fost la egalitate doi candidaţi, eu şi domnul Moş, am avut amândoi 34,5% din voturi, ceea ce arată că votul pe Timişoara nu a fost un vot anti PNL, ci un vot anti Robu.”, a recunoscut Nica.

Acum urmează analiza rezultatelor şi se vor trage concluziile cu consecinţele ataşate.

„Acest lucru clar că îl vom analiza în cadrul PNL şi vom lua măsurile necesare astfel încât voinţa cetăţenilor să fie respectată şi mai mult decât atât colaborarea între primărie şi consiliul judeţean să se concretizeze în proiecte pentru timişoreni şi timişeni. Am pierdut Timişoara, a fost rezutatul unor serii de greşeli strategice ale domnului Robu. Vom face analiza şi nu căutăm vinovaţi, ci solutii pentru viitor. Sunt sigur că cei care sunt vinovaţi de rezultate mai puţin bune vor avea decenţa să facă ceea ce este corect, adică să se dea la o parte şi să schimbăm lucrurile”, a mai subliniat Nica.

Susţinut de primarii PNL, Alin Nica va forma o echipă în jurul acestora. Iar această echipă va lucra şi la realizarea listei cu noii parlamentari prezentată în luna decembrie alegătorilor.

Vom face o analiză a acestor alegeri cu colegii liberali şi primarii în jurul cărora vomforma o echipă, care va conduce PNL Timiş în viitorul apropiat şi vom încerca să vedem ce soluţii vom găsi pentru a propune la alegerile următoare cea mai bună echipă de parlamentari, care sa aibă influenţă la Bucureşti, a mai spus Alin Nica.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Emoţii mari pentru o familie din Lovrin, care de sărbători putea rămâne fără casă din cauza unui incendiu

Duminică, 22 decembrie, în jurul orei 12:10, ISU Timiş a fost anunţat despre producerea unui…

12 ore ago

Oprit în trafic înainte de a produce nenorociri! Beat „mort” şi fără permis, cu tupeu la volan

„Curaj” prostesc! La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Belinț au reținut…

13 ore ago

Culmea prostiei? Să furi o maşină, să nu ai permis şi să mai faci şi accident

Un copil teribilist a făcut-o lată chiar înainte de Sărbători! Dacă alţi adolescenţi de vârsta…

13 ore ago

CCIA Timiș lansează două cursuri gatuite de profesionalizare a angajaților

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Timiș anunță lansarea a două cursuri gratuite care…

13 ore ago

Lista proiectelor de pe lista suplimentarelor e prea stufoasă. O consilieră locală de la AUR vrea limitarea acestei proceduri

Primarul Dominic Fritz a fost luat la rost de unul dintre cei trei consilieri locali…

14 ore ago