reparatii autostrada
Șoferii au scăpat de restricții de amploare pe autostrada Timișoara-Lugoj, lot 2, după ce s-au încheiat lucrările de reparații, care au durat două luni. Vor mai fi restricții temporare, dar de o mai mică amploare.
Reparațiile au avut loc, începând cu 1 iulie, pe Autostrada Timișoara – Lugoj, lotul 2, între kilometrul 468+602 și kilometrul 494+222. Astăzi, lucrările au fost finalizate, iar restricțiile de mare amploare, cele în care șoferii erau direcționați de pe o bandă pe alta, au dispărut.
„Antreprenorul Tirrena Scavi a finalizat lucrările de reparații și întreținere a părții carosabile de pe autostrada #A1 Timișoara – Lugoj, Lotul 2, km 468+602 – km 494+222, executate în perioada de garanție, iar traficul se desfășoară normal, pe ambele căi de rulare. În perioada următoare, vor mai fi restricții temporare, doar pe timpul zilei, punctual, pentru a se interveni la montarea balizelor antiorbire, finalizarea marcajului rutier și la sistemul ITS”, transmite Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…
Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…
Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…
COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…
Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…