Social

Back to work? Bike to work, Timișoara!/FOTO

În Timiș s-a încheiat vineri prima ediție a evenimentului ”Bike to Work”. Au fost patru zile, 1-4 septembrie, în care orașul și județul din vestul României a respirat mai curat, mai în liniște. Evenimentul a fost inițiat de Fundația Medici’s, cu suportul și implicarea a 80 de companii din Timiș, inclusiv a trei Consulate Onorifice. 800 de persoane au participat sau au fost interesate de eveniment, iar impactul mediatic în comunitate s-a ridicat la peste 100.000 de persoane.

Motivația evenimentului a fost una de responsabilitate socială. Ce beneficii aduce mersul pe două roți, fără motor? Deplasarea la job pe bicicletă asigură distanțarea socială care ne protejează în pandemia de COVID-19, distanțare care nu poate fi asigurată optim prin mijloacele de transport în comun. Folosind bicicleta orașul va fi mai liniștit și mai verde. Mișcarea fizică crește imunitatea organismului, previne multe afecțiuni și este un antidepresiv puternic. Mark Rutte, prim ministrul olandez o face zilnic.

Nu întotdeauna mersul pe bicicletă, la lucru, poate fi facil, plăcut și sigur. Iar uneori poate fi chiar imposibil sau riscant. Chiar dacă Timișoara este orașul din România cu cei mai mulți kilometri de pistă de biciclete, iar Timișul deține cea mai lungă pistă de biciclete, de aproape 40 de km, legând Timișoara de Serbia, încă nu există un proiect unitar care să creeze un ”inel verde” de piste de biciclete, care să lege circular comunele perimetrale ale zonei metropolitane. Și să lege radial orașul de platformele industriale din prelungirea căilor Aradului, Lipovei, Lugojului, Șagului sau Torontalului. Consiliul Județean Timiș are însă printre prioritățile sale conturarea sau finalizarea unor astfel de proiecte.

Evenimentul Bike to Work nu a fost unul de grup. ”Bike to Work Timiș 2020” a propus reîntoarcerea la job, la început de septembrie, renunțând la mașină și folosind bicicleta, timp de patru zile. Fotografiile sau selfie-urile funny au fost postate chiar de către participanți pe paginile de facebook Bike to Work Timisoara, atrăgând comentarii și like-uri. Iar participanții care au atras cele mai multe like-uri vor primi premii din partea organizatorilor. Două biciclete vor fi oferite din partea Clinicilor Medici’s și a companiei AV SEC Training.

Cel mai mare beneficiu al evenimentului rămâne însă obișnuința de-a folosi cu plăcere și responsabilitate bicicleta în drumul nostru zilnic spre job. Iar mulți dintre directorii unor renumite companii și organizații din Timiș s-au implicat personal în acest proiect: Samuel Cireș – Heraeus (Germania), Bogdan Timar – decanul Universității de Medicină și Farmacie, Daniel Marcu – Clubul Economic German, Narcisa și Adrian Bădescu – Clinicilor Medici’s, Giovana și Anton Iuhas – Gia Consulting, Francisc Horvath – BDI, Gheorge Fernea – Gabbro, Cristian Casapu – DaVino, Iova Acimovăț – AWR Lease, Radu Ticiu – Timișoara Startup Hub și mulți alții. La fel ca și pentru ei, pentru Mark Rutte, prim ministrul Olandei, este o normalitate să meargă la muncă pe bicicletă. Primul ministru olandez a fost surprins în repetate rânduri folosind acest mijloc de deplasare spre jobul zilnic. Chiar daca nu locuiește în Timișoara si nu s-a înscris în acest ”proiect verde” pentru Timiș, Dl Mark Rutte a primit like-uri de apreciere pentru exemplul pe care il dă în rândul demnitarilor și al cetățenilor Europei.

Share
Published by
Dana Popa
Tags: biciclete

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

4 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

4 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

4 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

5 ore ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

8 ore ago