timisoara de sus
Cu toate că primarul Nicolae Robu se declară tot timpul „campion incontestabil” la atragerea de fonduri europene, Timişoara se situează pe locul III în ţară la municipii din acest punct de vedere, într-un clasament în care nu figurează Bucureştiul. Judeţul Timiş se află chiar mai rău, zbătându-se în pluton.
Analistul economic Petrişor Peiu, doctor al Politehnicii Bucureşti, a prezentat pe portalul spotmedia.ro o analiză privind atragerea fondurilor europene de către administraţiile locale. La categoria municipii, Timişoara se află pe locul III, cu 156,8 milioane de euro. Capitala Banatului se află însă mult în spatele Oradiei (255,6 milioane de euro) şi Clujului (215,7 milioane euro), municipiile care ocupă primele două locuri. Pe locul IV, la o distanţă relativ mică de Timişoara vine Iaşiul, cu 149,2 milioane de euro atrase. Cu toate că are o populaţie de cinci ori mai mică decât Timişoara, Reşiţa a atras mai mult de jumătate din banii atraşi de municipiul de pe Bega: 86,5 milioane de euro. De altfel, primarul Reşiţei, Ioan Popa, a anunţat că a învăţat să scrie proiecte de la Ilie Bolojan, primatul Oradiei.
Negând realitatea, Nicolae Robu se laudă însă în fiecare zi că este campion absolut la atragerea de fonduri europene. Inclusiv ieri a avut o postare în acest sens pe contul său de Facebook.
“SE CONSOLIDEAZĂ LOCUL 1 PE ȚARĂ AL TIMIȘOAREI LA PROIECTE CU FINANȚARE EXTERNĂ -EUROPEANĂ, ETC.-! Pt exercițiul european 2007 – 2013, decalat în România la 2010 – 2016, în perioada cu mine ca Primar, 2013 – 2016, am reușit performanța UNICĂ în țară de a avea o rată se succes în implementarea de proiecte pe fonduri europene de 100% (35 din 35!)” , a scris Robu pe Facebook. Mai multe date privind clasamentul oraşelor, puteţi vedea aici.
Dacă Timişoara mai stă cum stă, la judeţ lucrurile sunt mult mai rele. Timişul se pierde în pluton, în privinţa atragerii fondurilor europene. Topul este dominat aici de llfov (10,2 miliarde de lei), Bucureşti (6,8 miliarde de lei), Constanţa (5,9 miliarde de lei), Cluj (4,5 miliarde de lei) şi Bihor (2,4 milairde de lei). Timişul a atras doar un miliard de lei, fiind în urma unor judeţe precum Vâlcea sau Vrancea. Mai multe date priviund fondurile europene atrase de judeţe, aici.
“Noi ne pregătim pentru ce este mai rău şi anume să candidăm singuri în 2028”.…
Timișoara își consolidează statutul de hub cultural regional prin găzduirea celui mai nou centru de…
Echinocțiul de primăvară marchează începutul primăverii astronomice în emisfera nordică. În 2026, acesta are loc…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 20.03.2026, unde se vor executa reparaţii…
Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…
Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…