Politica

Locuințe pentru șefii de promoție ai facultăților din Timișoara (P)

Adrian Pau, candidatul Pro România la funcția de președinte al Consiliului Județean Timiș, își propune să dea viață unui proiect la care ține foarte mult, locuințe pentru tinerii absolvenți – șefi de promoție – ai facultăților din Timișoara.

Proiectul are două coponente importante: oprirea exodului tinerilor valoroși din Timișoara și un sprijin oferit acestora la început de drum. “Tinerii reprezintă cea mai importantă resursă și, slavă Domnului, nu ducem lipsă de tineri valoroși în Timișoara. Doar că, mulți dintre ei, aleg drumul străinătății după absolvirea facultății, iar acest lucru este îngrijorător, pentru că acești tineri pot aduce plus valoare Timișoarei și Timișului. Știu că la început de drum, la primul loc de muncă, salariile nu sunt cele mai mari, iar plata unei chirii poate ajunge și la jumătate din venituri, iar din acest motiv venim în sprijinul șefilor de promoție de la facultățile timișorene, care vor putea locui, cu titlu gratuit timp de trei ani, în apartamente pe care le vom construi din fondurile Consiliului Județean Timiș”, a declarat Adrian Pau. Candidatul Pro România pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Timiș spune că acest proiect poate fi finanțat din fondurile proprii ale CJ Timiș, instituție care, an de an, rămâne cu excedent bugetar, adică bani necheltuiți. “Bugetul Consilliului Județean Timiș este unul generos, însă este îngrijorător faptul că în fiecare an există excedent bugetar, iar ultimul exemplu este anul 2019, când 210 milioane de lei au rămas necheltuiți. Este dovada unui management defectuos. Acest proiect, la care eu țin foarte mult, nu ar reprezenta un efort deosebit pentru bugetul CJ Timiș, ținând cont de faptul că în patrimonial instituției se află suficiente terenuri pe care aceste apartamente să poată fi construite. Eu cred că ar fi un real sprijin pentru tinerii Timișoarei și ai Timișului”, a conchis Adrian Pau, coordonatorul Pro România Timiș.

Comandat de Partidul Pro România – Organizația Timiș. Executat de Ahy Office  CMF: 21200010.

Share
Published by
deBanat.ro

Recent Posts

Timișoara primește 97 de milioane de lei, bani europeni, pentru Magistrala Verde

Primăria Timișoara a semnat contractul de finanțare europeană pentru Magistrala Verde. Investiția va transforma total…

27 de minute ago

SCM Poli își dă restart în Liga Zimbrilor cu un meci ușor pe teren propriu

Campionatul primului eșalon de handbal masculin se reia după pauza internațională care ne-a adus o…

2 ore ago

Anunțul Colterm pentru timișoreni: CET Sud nu e prevăzută pentru închidere, va trece pe gaz

Societatea Colterm anunță că în ordonanța de guvern referitoare la închiderea centralelor termice pe cărbuni,…

4 ore ago

Se redeschide circulația prin punctul de trecere a frontierei de pe pista Timișoara – Zrenjanin

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române a aprobat, la inițiativa Consiliului Județean Timiș, și…

4 ore ago

Rugbiștii Timișoarei luptă sâmbătă pentru primul trofeu din 2026

În acest weekend se pune în joc primul trofeu din rugby-ul românesc intern la nivel…

5 ore ago

Se introduc primele restricții de circulație rutieră în Traian, pentru reabilitarea zonei

De luni, 30 martie, intră în vigoare primele restricții de circulație aplicate pentru demararea lucrărilor…

5 ore ago