Administratie

Fără gaz în unele localități din Timiș, în prima zi mai friguroasă a toamnei/UPDATE

O conductă pe care abia se mai „scurge” gaz și nevoie de căldură în primele zile mai serioase de toamnă, cu temperaturi mai „joase”, aduc din nou probleme în furnizarea gazului în zona Deta.

Locuitorii din Deta și parțial cei din Denta, Banloc, Voiteg, Moravița au rămas astăzi fără gaz. Nu este prima dată. Problema este o conductă veche, avariată, care nu mai are ce transporta din donda de la Partoș, a cărei „pungă” de gaz este pe terminate. Vara, când nu se consumă atâta gaz, „mai merge”, dar iarna, când se dă drumu la centrale, gazul șliăpsește. De ani de zile, în aceste localități. Soluția ar fi preluarea și repararea conductei de la furnizor – OMV – și preluarea gazelor din Sistemul Național de Transport de către distribuitori. Dar nimeni nu vrea să preia această conductă. Costul reparației ei este mare. Astăzi, reprezentanții OMV vor avea o întâlnire la Ministerul Economiei pentru a găsi soluții.

„Căutăm soluții. Am luat legătura cu domnul director general Vărzaru de la OMV Petrom, cu secretarul de stat de la Ministerul economiei. Soluțiile sunt la OMV (furnizor), Transgaz (transportator), respectiv Ministerul Economiei. În cursul zilei de astăzi va avea loc o întâlnire la Ministerul Economiei. Această problemă trenează de ani de zile”, a spus Liliana Oneț, prefectul de Timiș. UPDATE

20.000 de consumatori sunt afectați de sistarea gazului. Fără gaz într-un spital cu 70 de paturi, în școli și grădinițe
Potrivit Instituției Prefectului Timiș sunt afectați de sistarea gazului gospodăriile (aproximativ 20.000 de locuitori) și instituțiile publice (spital cu 70 de paturi, grădinițe, liceu, școli, dispensare) din orașul Deta și comunele Denta, Moravița, Voiteg, Banloc.

Astăzi va avea loc și o întâlnire on-line, convocată de către prefectul Liliana Oneț, cu reprezentanții OMV Petrom, cei doi furnizori Delgaz și Premiere Energy, ai SNT Transgaz, cu primarii din localitățile afectate și reprezentanții Consiliului Județean Timiș.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

3 din 3 pentru Poli! Alb-violeții înving o echipă de Liga 3 din Cehia

La centrul sportiv din Belek (Antalya), Politehnica a susținut astăzi cel de-al treilea meci de…

2 ore ago

Anunț prealabil privind afișarea publică a documentelor tehnice ale cadastrului

Unitatea administrativ-teritorailă Moșnița Nouă, din județul Timiș, anunță publicarea documentelor tehnice ale cadastrului pentru sectoarele…

2 ore ago

Revedere după doar câteva zile cu Potaissa! De această dată miza este imensă: calificarea în semifinalele Cupei

Handbaliștii alb-violeți întâlnesc Potaissa Turda, în sferturile de finală ale Cupei României. Partida va avea…

5 ore ago

Lansare proiect ”CONSTRUIRE ȘI DOTARE GRĂDINIȚĂ PP IN REGIM P+2E ÎN COMUNA MOȘNIȚA NOUĂ”

Comuna Moșnița Nouă anunță începerea proiectului ”CONSTRUIRE ȘI DOTARE GRADINIȚĂ CU PROGRAM PRELUNGIT IN REGIM…

6 ore ago

Sfidare totală. Curtea Constituțională amână pentru a cincea oară o decizie pe pensiile magistraților

Curtea Constituțională a decis, miercuri, să amâne încă o dată, pentru a cinea oară, decizia…

7 ore ago

Pe ce rute vor circula, din 1 martie, de la Timișoara noile garnituri de tren Alstom. Vor face 12 ore până la București

Călătorii timișoreni pe calea ferată vor avea parte, în premieră, de noile garnituri de tren…

7 ore ago