Cultura

Se caută șapte artiști care să coloreze șapte pereți din Complexul Studențesc

Șapte graficieni care vor să-și prezinte ideile artistice într-un mod diferit pot câștiga un concurs inedit. Asociația Timișoara 2021, prin programul Memoriile Cetății lansează un apel pentru pictori, graficieni, artiști murali care să își imagineze și apoi să reprezinte istoricul, specificul și spiritul Timișoarei.

Pentru că Timișoara și Complexul Studențesc înseamnă inovație și creativitate, proiectul Memoriile Cetății realizat de Asociația Timișoara 2021 Capitală Europeană a Culturii lansează o provocare: ce înseamnă un oraș pentru locuitorii săi? Ce reprezintă un oraș modern și inovator? Cum putem defini spiritul Timișoarei? Cu siguranță, istoria orașului trebuie să rămână în memoria noastră, a tuturor, și, poate cel mai ușor ar fi să o reprezentăm în spațiul public.

Tema concursului lansat prin proiectul Memoriile Cetății are ca temă “Istoria, specificul și spiritul Timișoarei” și cuprinde orice formă de interpretare care se referă la principiile și elementele pe care orașul le are în componența sa și care conturează felul în care îl percepem.

Intervențiile artistice vor avea loc în Complexul Studențesc, o zonă unde locuiesc tineri din diferite colțuri ale țării și care își desfășoară cea mai mare parte din activitate acolo. Construit ca un spațiu cu posibilități multiple – locuire, cercetare, agrement –  campusul reprezintă și un nod de legătură prin care artiștii își pot aduce aportul vizavi de felul în care Timișoara ni se înfățișează. Atenția direcționată către această zonă reprezintă un interes de înțelegere și integrare a modului în care comunitatea deja stabilită și cea în proces de tranziție se raportează la dimensiunile orașului.

Înscrierea proiectelor participante are loc între 9 și 25 octombrie, între 26-28 octombrie se efectuează jurizarea proiectelor și anunțarea câștigătorilor, iar între 5 și 15 noiembrie, realizarea picturilor murale.

Cei 7 artiști selectați vor primi fiecare câte un premiu de 15.000 de lei, cu condiția de a-și pune în practică lucrările câștigătoare. Aplicațiile pot fi trimise până în 25 octombrie 2020, la adresa memoriilecetatii@timisoara2021.ro . Mai multe detalii găsiți pe memoriilecetatii.timisoara2021.ro.

Proiectul Memoriile Cetății se află la a III-a ediție, iar în acest an, Complexul Studențesc din Timișoara va deveni gazdă pentru o serie de intervenții care vor fi produse în spațiul public, în locuri de adunare a studenților și a comunității, pentru a facilita și încuraja interacțiunea oamenilor cu spațiul public în care trăiesc, fie temporar ori permanent.

Ideea programului Memoriile Cetății este crearea, în anul deținerii titlului de Capitală Europeană a Culturii, a unui traseu de artă murală prin care localnicii și vizitatorii să redescopere  spiritul Timișoarei, istoria și momentele importante din viața comunității.

Proiectul este realizat de Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii, cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara și al Consiliului Local, prin intermediul programului cultural prioritar „Timișoara. Capitală Europeană a Culturii 2021”, parte a Programului Cultural TM2021 din anul 2020.

Foto: Seba Tataru

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

VIDEO: Accident grav în Timișoara. Două persoane au ajuns la spital

Dublu impact... Un șofer nehotărât a produs haos într-o intersecție din Timișoara, iar două persoane…

15 ore ago

Cum se depune Declarația Unică 212 la Finanțe. Contribuabilii cer tot mai des lămuriri

Peste 80% din totalul de 23.000 de contribuabili care au interacționat în primele 7 zile…

16 ore ago

Centrul de expertiză pentru bolile rare de la Spitalul de Copii Timișoara va fi recertificat de Ministerul Sănătății

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat recertificarea centrului de expertiză pentru bolile rare (CEBR) de…

16 ore ago

Au fost recepționate noile rame electrice care vor circula de la Timișoara pe calea ferată/Foto

Reprezentanții Autorității pentru Reformă Feroviară au făcut recepția preliminară a două garnituri de tren produse…

16 ore ago

Vreme „accesibilă” în weekend. Vom avea temperaturi „blânde”

Iarna vrea să mai rămână, februarie fiind o lună rece, dar primăvara dă semne că…

17 ore ago

Începând de luni, restricții de circulație bulevardul 16 Decembrie 1989

La solicitarea S.C Aquatim S.A, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea…

17 ore ago