Sănătate

Se redeschide Zona Roşie la Spitalul Județean Timișoara

Managerul Spitalului Județean Timișoara, Raul Pătrașcu, transmite că se va redeschide Zona Roșie la spital, dedicată exclusiv pacienților cu Covid-19. În Zona Roșie vor fi 76 de paturi. Aceasta a mai fost deschisă în primul val al pandemiei.

Secția va fi deschisă în 7-14 zile, urmând ca până atunci să funcționeze o Zonă Roșie temporară, cu 16 paturi,.

„Spitalul Județean Timișoara redeschide Zona Roșie și va pune la dispoziție 76 de paturi pentru bolnavii COVID, inclusiv paturi de terapie intensivă, pentru a crește semnificativ capabilitatea județului nostru și de a putea trata pe oricine are nevoie! Astăzi comunitatea sanitară din Timiș a arătat din nou solidaritate, alături de autoritățile competente. Am avut o întâlnire cu managerii spitalelor incluse în Planul Alb pe care l-am creionat în luna martie, cu Directorul DSP Timiș, cu Președintele Casei Județene de Asigurări de Sănătate și cu Președintele și Vicepreședintele Curții Conturi și am luat câteva decizii importante pentru a ne asigurăm că facem tot ceea ce este posibil pentru cetățenii din timișoara, județul Timiș și nu numai. În prealabil am obținut sprijinul Prefecturii Timiș și, fiecare spital, în funcție de apartenență, are tot sprijinul din partea autorităților locale”, a scris Pătrașcu pe Facebook.

Pătraşcu a mai menționat și faptul că Institutul de Boli Cardiovasculare va pune la dispoziție clădirea ce cazează Secție de Reabilitare Cardiovasculară (aproximativ 40 de paturi, dintre care 16 conectate la oxigen) care se va transforma, cu ajutorul DSP Timiș, în secție exterioară a Spitalului “Victor Babeș” și va trata exclusiv pacienți COVID.

La Spitalul Județean Timișoara s-a întrunit Comandamentul de Urgență al Unității Sanitare și, pe lângă cele 12 paturi de terapie intensivă asigurate în prezent (din care jumătate sunt astăzi ocupate) se va redeschide Zona Roșie – Infecțioase COVID cu 76 de paturi, toate conectate la oxigen și capacitate de 11 paturi de terapie intensivă pentru început.

„Această secție roșie mărită din clădirea Ortopediei va fi complet operațională din nou în 7-14 zile timp în care vom avea o zonă roșie temporară cu capacitate de aproximativ 16 paturi, toate conectate la oxigen (operațională începând cu 9 octombrie). Secția mărită va avea aceleași circuite complet separate, cu camere de echipare și dezechipare/decontaminare, cu acces la bloc operator pregătit și cu echipe multidisciplinare care vor avea grijă de bolnavi. Ne reiterăm viziunea și capacitatea de a face performanță în folosul oamenilor, pentru asta suntem aici. Doamne ajută!”, a mai scris Pătrașcu.

 

 

 

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Rectorul UPT trage un semnal de alarmă: educația e subfinanțată în România, iar banii pentru cercetare sunt puțini

„Educația este subfinanțată într-un moment critic pentru România. Cercetarea se află pe ultimele locuri în…

19 secunde ago

Bega Noir aduce la aceeași masă scriitorii de crime și profesioniștii justiției

Festivalul de literatură polițistă românească Bega Noir a avut loc în 6–7 februarie 2026, la…

2 minute ago

Dumbrăvița intră oficial în „pâine”! Meci de Cupă contra uneia din surprizele primei ligi, FC Argeș

CSC Dumbrăvița încheie faza grupelor din Cupa României în compania unei prim-divizionare, FC Argeș Pitești.…

39 de minute ago

„Marea ţiganiadă” PNL-istă

Mărturisesc că iniţial nu am înţeles deloc demersul Primăriei de-a închiria un spaţiu în buricul…

3 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 9 februarie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 09.02.2026, unde se vor executa reparaţii…

4 ore ago

Politehnica a învins o prim-divizionară în cantonamentul din Antalya

Poli se află în Antalya, unde în perioada 3-14 februarie susține o perioadă de pregărire…

18 ore ago