Sănătate

Se caută locuri suplimentare în spitale pentru pacienți cu SARS-Cov2, la Timișoara

Conducerea Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” Timișoara s-a întâlnit astăzi cu primarul ales, Dominic Fritz. Managerul spitalului, Cristian Oancea, i-a prezentat edilului ales investițiile realizate, dar și investițiile de care este nevoie pentru a face performanță. Oancea s-a referit și la locurile pentru pacienții cu Covid-19, care sunt din ce în ce mai puține și se caută soluții pentru spitalizarea persoanelor cu SARS-Cov2 în alte unități sanitare.

Managerul Oancea i-a adus la cunoștință lui Dominic Fritz starea în care se află spitalul, investițiile care s-au derulat și care urmează să fie derulate. Dar a vorbit și despre faptul că într-o săptămână, o săptămână și jumătate, încearcă să mai câștige 100 de locuri în spitale din Timișoara pentru a trata pacienți cu SARS-Cov2. Astăzi, în Timiș sunt internați 178 pacienți cu Covid-19 în spitale, 19 la Terapie Intensivă.

Vom încerca săptămâna asta, rapid, să transformăm Ortopedia, să revenim la primul plan alb, din februarie, să facem 60 de locuri rapid și să preluăm de săptămâna viitoare secția de recuperare cardiovasculară din spate de la ASCAR, ca și secție externă de la Spitalul Victor Babeș Timișoara. Acolo mai câștigăm 40 de locuri, cu 16 locuri de oxigen. Încercăm ca într-o săptămână, o săptămână și jumătate, să mai câștigăm 100 de locuri”, a spus Cristian Oancea.

 

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

5 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

5 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

7 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

7 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

8 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

10 ore ago