Sport

Ultimele transferuri și la ACS Poli: un portar și un atacant

Cu un început slab de campionat, un punct în primele trei etape, fosta prim-divizionară ACS Poli, ajunsă în subsolul Ligii 3 și salvată de pandemie de o nouă retrogradare, a încercat să se întărească în ultimele zile de transferuri. Așadar, clubul a ajuns la un acord cu doi jucători experimentați, Alexandru Andrei Filip și Robert Foldi.

Alex Andrei Filip (18.07.1995) evoluează ca portar și s-a format la ACS Poli Timișoara. Ulterior a fost sub contract cu Mama Mia Becicherecu Mic, Ghiroda și Giarmata Vii și CSM Lugoj. Deși nu are o talie deosebită, reflexele sale sunt exemplare și are multă personalitate și curaj, două elemente cheie pentru apărătorii buturilor. Transferul său vine să suplinească absența lui Markos Gakos, care este indisponibil datorită unor probleme personale până la finalul acestui an.

„Mă bucur foarte mult că am revenit la clubul unde mi-am început cariera de fotbalist. Îmi doresc să ducem echipa acolo unde îi este locul, adică pe primele poziții. Sunt o persoană căreia nu-i place sa piardă, așa că îmi doresc sa câștigam fiecare meci. Am întâlnit un grup unit aici, cu majoritatea am fost colegi la diferite echipe și am convingerea că putem lăsa o impresie pozitivă”, a declarat noul portar al echipei.

Robert Foldi (08.07.1990) este atacant de meserie. După efectuarea junioratului la Srbianka Giuchici și Electrica Timișoara, acesta a evoluat o perioadă lungă la Timișul Șag, mutându-se o scurtă perioadă de timp în Austria, unde a jucat la ATSV Sakog Trimmelkan (L5). Revenit în Timișoara, a terminat Facultatea de Educație Fizică și Sport și a devenit antrenor de copii și juniori în cadrul clubului Galaxy Timișoara. În același timp a evoluat și la Galaxy Electrometal în Liga a V-a, unde a înscris 26 de goluri în 12 partide sezonul trecut. În primăvară a revenit la Șag (L4), însă n-a apucat să joace decât un singur meci înainte de întreruperea campionatului. În 2018 a reprezentat România la Campionatul Mondial de Fotbal de Stradă desfășurat în Mexic.

„Mă simt onorat să reprezint o echipă de fotbal cu așa un renume, chiar dacă trece acum prin vremuri mai grele. Cred că situația mă obligă să dau tot ce-i mai bun din mine, pe de-o parte fiindcă ne dorim cu toții să obținem rezultatele pe care le merită Poli și suporterii echipei, pe de alta fiindcă vreau să arăt că pot evolua la acest nivel”, a spus Foldi.

Share
Published by
Alin Toader
Tags: acs poli

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

5 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

5 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

6 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

6 ore ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

9 ore ago