Sănătate

20 de studenți de la Universitatea de Medicină și Farmacie Timișoara vor face voluntariat la Spitalul “Victor Babeș”/FOTO

Un număr de 20 de studenți ai Universității de Medicină și Farmacie Timișoara vor face voluntariat în cadrul Spitalului “Victor Babeș” Timișoara. Ei studiază în anii terminali la UMF și au răspuns solicitării specialiștilor de la unitatea medicală timișoreană, pentru a-i ajuta la înregistrarea, testarea și triajul pacienților infectați cu noul coronavirus.

Studenţii vor lucra în ansamblul modular amenajat în curtea unității sanitare la începutul acestei săptămâni.

 “Ei vor învăța absolut tot ceea ce au nevoie să știe pentru a face triajul bolnavilor, pentru a completa acte, pentru a vorbi cu pacienții. Mai avem încă 15 colegi în așteptare, asta dacă va mai fi nevoie de suplimentarea numărului de voluntari. Sperăm să îi degrevăm astfel pe medicii de aici de activitățile acestea de triere a bolnavilor SARS COV 2”, spune Lieb Catarina, președinte la Societatea Studenților în Medicină Timișoara.

Miercuri, în prima zi, studenții au fost instruiți cu privire la modul în care trebuie să se echipeze și să își dea jos costumul de protecție și au aflat ce vor face începând de mâine în zona de triaj a spitalului, acolo unde ajung pacienții transportați cu ambulanțele.

“Fiecare mână de lucru contează. Fiecare student care vine și este lângă un pacient infectat cu COVID 19, vorbește cu el, îi explică și îl ajută, este de un real folos. E foarte important să fim cât mai mulți în această luptă. Nu pot decât să le mulțumesc voluntarilor. Sunt un exemplu atât pentru colegii lor, cât și pentru tinerii din țara asta și sper ca împreună să depășim cu bine această perioadă”, spune și Monica Marc, medic pneumolog, coordonatorul echipei de voluntari.

”Este puținul pe care noi, studenții, îl putem face. Ne simțim responsabili să îi ajutăm atât pe medici, sa ajutăm asistentele și mai ales să ii ajutăm pe pacienți. Nu aș fi putut să văd această situație trecând pe lângă mine și să nu fi făcut ceva”, spune şi Victor Vuciu, student anul V, UMF Timișoara.

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

O oră ago

Poli Timişoara continuă să conducă în clasamentul provizoriu play-off, chiar şi după două meciuri mai puţin reuşite

În pofida a două meciuri mai puţin reuşite, la Pecica şi acasă cu Unirea Alba…

O oră ago

Se pregătește o nouă ediție la HackTM, una extinsă, desfășurată pe parcursul a șase zile

Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…

2 ore ago

“Becali”, şeful AUR Deta, “puşcaşul” de la miezul nopţii. Pe banii făcuţi din contrabandă cu ţigări/Video

Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea…

2 ore ago

Angajatorii din Timiș, invitați la un seminar privind modificările legislative și facilitățile pentru ocuparea forței de muncă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de…

2 ore ago

Un nou plen record la CLT. Trei proiecte au fost votate în 2,54 minute

Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…

3 ore ago