album aniversar
Albumul aniversar “Ansamblul Banatul la 50 de ani” este albumul de colecție prin care orchestra Ansamblului Profesionist Banatul celebrează cele cinci decenii de viață și artă ale celui mai îndrăgit ansamblu folcloric din vestul țării.
Într-o perioadă în care viața românilor a fost nevoită să se adapteze unor reguli noi și să se modeleze pe tipare necunoscute până acum, instrumentiștii de la Banatul au reușit să imprime un album aniversar.
Au fost nevoiți să lucreze și să repete în alte condiții decât cele din anii anteriori, iar dirijorul Sebastian Roșca a caracterizat cel mai bine această perioadă: „Am lucrat diferit față de celelalte două albume realizate până acum cu orchestra Ansamblului Banatul, dar ne-a unit aceeași pasiune pentru muzică”.
Înregistrările au avut loc în primăvara acestui an, în studioul Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș. Orchestrația pieselor îi aparține dirijorului Sebastian Roșca. Tot el, alături de Florin Cipu, a realizat sunetul și mixajul albumului. De la primele idei până la concretizarea acestui album, toate etapele au fost coordonate de Liliana Laichici, managerul Centrului de Cultură și Artă, și de Adrian Scorobete, directorul artistic al instituției.
Pe albumul care celebrează semicentenarul Ansamblului Banatul regăsim nume consacrate și apreciate ale folclorului bănățean: Nicu Novac, Carmen Popovici Dumbravă, Liliana Laichici, Dumitru Teleagă, Mihaela Petrovici, Adrian Stanca, Ghiță Călțun – Brancu, Stana Stepanescu. În acest proiect au fost implicați și doi soliști vocali aflați la început de carieră: Andreea Chisăliță și Alin Didraga.
Două suite de orchestră completează albumul aniversar: „Poveste muzicală” și „Gânduri pentru Gelu Stan”, personalitatea primului dirijor al orchestrei Banatului fiind o continuă inspirație pentru tinerii muzicieni.
Consiliul Județean Timiș este finanțatorul acestui proiect prin care artiștii prezervă tradițiile Banatului, promovează cultura și muzica de calitate, și, nu în ultimul rând, celebrează cei 50 de ani împliniți de la înființarea Ansamblului Profesionist Banatul.
Angajaţii Horticultura au demarat lucrările pentru amenajarea micului parc din Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”.…
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…
Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…
Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…
COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…