Social

Cum funcţiona reţeaua de traficanţi de migranţi, destructurată de DIICOT şi BCCO Timişoara

În această dimineață, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurori D.I.I.C.O.T. – S.T. Timișoara, au efectuat 16 percheziții, în județele Timiș, Arad, Hunedoara și în municipiul București, pentru destructurarea unei grupări infracționale specializate în trafic de migranți și trafic de minori. 14 persoane au fsot conduse la audieri.

Potrivit unui comunicat al BCCO Timişoara, acţiunile au vizat 16 persoane bănuite de trafic de migranți, constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de minori. De asemenea, astăzi, trei bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani, au fost depistați în flagrant delict, în localitatea Jena, județul Timiș, în timp ce ar fi transportat migranți din județul Mehedinți.

“În fapt, din probatoriul administrat a rezultat că, începând cu luna februarie 2020, grupul infracțional organizat ar fi racolat migranți, respectiv cetățeni care doresc să părăsească țările de origine, pe care i-ar fi transportat ilegal prin România către state din nord – vestul Europei. Membrii grupării care acționează pe teritoriul României ar face parte dintr-o grupare infracțională internațională organizată pe teritoriul mai multor țări aflate pe traseul migraționist, respectiv Siria – Irak – Turcia – Bulgaria – Serbia – România – Ungaria – state din spaţiul Schengen (Austria, Germania). Grupul infracțional ar fi racolat migranți din țările de origine (Irak, Siria, Turcia etc.) și i-ar fi trecut ilegal frontiera de stat a Serbiei sau a Bulgariei cu România”, se arată în comunicat

În România, migranții ar fi fost preluați din apropierea graniței cu Serbia și ar fi fost transportați cu ajutorul unor autocamioane sau alte autovehicule până la granița cu Ungaria, unde fie treceau fraudulos frontiera pe jos, fiind așteptați pe teritoriul Ungariei de către membrii grupării, fie ar fi fost trecuți frontiera de stat în autocamioane.

Ulterior, aceștia ar fi fost preluați din apropierea frontierei cu Ungaria și transportați până în tările de destinație – Austria, Germania. Migranții sau familiile acestora, aflate deja în țări din vestul Europei, ar fi plătit membrilor grupării între 1.500 și 5.000 de euro.

14 persoane sunt conduse la audieri.

Acțiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcției de Operațiuni Speciale din Poliția Română, de sprijinul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș,

Acțiunea a fost făcută în colaborare cu Inspectoratul Teritorial al Politiei de Frontieră Timișoara și Inspectoratul Teritorial al Politiei de Frontieră Oradea – S.C.M.I.I.T. Arad.

 

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Măslina din gâtul alegătorului PSD

Vă mai amintiți prin unele hoteluri din România momentul micului dejun? Firește că vi-l amintiți.…

O oră ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 23 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 23.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

2 ore ago

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

21 de ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

21 de ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

22 de ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

23 de ore ago