Sport

Luptătorii de la CS Heracle au obţinut în weekend cinci titluri de campioni naţionali

Cinci titluri de campioni naţionali au cucerit în weekend luptătorii de stil greco-roman de la CS Heracle. La Constanţa s-a desfăşurat, de vineri până duminică, cea mai puternică întrecere a cadeţilor din România.
Încadrat la categoria 60 de kilograme, Iulian Lungu a obţinut medalia de aur, după ce a învins în finala disputată ieri, cu scorul de 3-2, un sportiv din Bacău. În competiţia de la malul mării a luptat şi colegul său Cristian Muraru (categ. 48 kg), care nu a urcat însă pe podium.

Alte patru titluri au fost obţinute în cadrul Campionatului Naţional de juniori şi U23 al Republicii Moldova, desfăşurat vineri şi sâmbătă la Chişinău. Acolo, CS Heracle i-a avut pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere pe Vitalie Eriomenco (categ. 60 kg), Alexei Hahlovschi (categ. 67 kg), Alexandrin Guţu (categ. 77 kg) şi Vlad Guţu (categ. 82 kg). A participat şi Sergiu Sarmanov, clasat pe locul al cincilea la categoria 63 de kilograme.

Pentru luptătorii care se antrenează în comuna Ghiroda urmează participarea la o competiţie de cadeţi programată în data de 11 decembrie la Zagreb.
La ediţia de anul trecut, sportivii antrenaţi de Roman Zgardan şi Veaceslav Brumă au obţinut şapte medalii (două de aur, trei de argint şi două de bronz).

Share
Published by
Alin Toader
Tags: CS Heracle

Recent Posts

Marilen Pirtea respinge categoric scenariul demisiei lui Ilie Bolojan. În spatele zvonurile ar sta Olguţa Vasilescu

Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…

9 ore ago

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

12 ore ago

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

16 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

16 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

17 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

17 ore ago