Politica

Negocierile dintre PNL și USR PLUS Timiș, deocamdată la nivel de diplomație. Ruben Lațcău rămâne confirmat viceprimar la Timișoara

Vorbind despre negocierile politice cu cei de la PNL, pentru formarea de majorități confortabile la Primăria Timișoara și Consiliul Județean Timiș, dar și în alte localități, Dominic Fritz nu a oferit decât cuvinte diplomatice, fără informații concrete, inclusiv legate de nume pe posturi. Un lucru sigur, așa cum debanat.ro a relatat deja, este nominalizarea lui Ruben Lațcău pentru postul de viceprimar din partea USR PLUS.

Dominic Fritz nu a trecut încă de bătălia politică în relația cu PNL, dar a rezolvat-o deja pe cea internă, în competiția dintre USR și PLUS, cele două formațiuni care se unesc de ceva vreme. Deși viceprimarul acestei uniuni trebuia să fie dintre membrii PLUS, Fritz a reușit să-și convingă noii colegi să renunțe la post în favoarea celui care i-a fost aproape și a fost și ”mastermind”-ul politicilor de guvernare locală lansate în campania electorală, Ruben Lațcău. Informația a fost deja prezentată de debanat.ro.

„Am avut mai multe discuții cu consilierii locali din USR PLUS și împreună am decis, la propunerea mea, să-l susținem pe Ruben Lațcău pentru poziția de viceprimar. El este omul care a coordonat echipele din spatele programului nostru de guvernare, este pasionat de politici publice. A fost team leader peste 10 ani într-o companie multinațională, în domeniul automotive, în plus va putea din prima zi să intre în pâine și să lucreze pentru Timișoara”, a declarat Fritz.

Cât despre discuțiile cu PNL… informațiile sunt pur protocolare, în mod sigur există ceva neconcordanțe între opiniile exprimate de USR PLUS și PNL. Vom face, vom discuta, vom vedea.

„Suntem în stadiul aproape finalizat, încă nu e nimic formalizat, dar sunt optimist și încrezător că putem sa închidem acest capitol în curând și vom putea sa votăm vicepreședinți și viceprimari, și în CJT, și în CLT. Sper ca la sfârșitul săptămânii, cel târziu la începutul săptămânii viitoare, să putem avea un Consiliu Local și vom putea vota si viceprimarii”, a mai declarat Dominic Fritz.

Surprinzător, în sprijinul celor două partide, mai precis a negocierilor, vine chiar Guvernul Orban. Acesta a decis ca numirile de ”vice” să nu se poată face decât după confirmarea tuturor consilierilor locali, respectiv județeni. Și cum războiul intern între generații, din PNL, a generat plecarea (sau în curs de plecare) a unor aleși de la actualele alegeri, numirea tuturor consilierilor mai durează ceva.

”La nivel de consiliu local, săptămâna trecută, guvernul a dat o ordonanță de urgență, pe 28 octombrie, în care se stabilește că alegerea ”vicilor” să nu se poată face decât după ce toți membrii consiliului local sunt validați. Au fost doi consilieri locali (n.r. Consiliul Local Timișoara) care s-au retras de pe listă după alegeri, au intrat supleanții, care încă n-au trecut de procesul de validare. Asta înseamnă că nu putem vota viceprimarii. Am mare încredere că și colegii de la PNL vor sa închidem acest capitol. Trebuie să votam 2 viceprimari”, a încheiat noul primar.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

2 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

2 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

3 ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

3 ore ago

Se reia seria acțiunilor din seria Banat Brunch

Organizația My Banat reia seria evenimentelor de cultură gastronomică locală Banat Brunch. Acestea vă oferă…

3 ore ago

Prinde „orbul”, scoate-i ochii

Guvernul Bolojan a revenit de la decizia de desființare a reducerilor de impozite aplicate persoanelor…

6 ore ago