Sport

Procentaj perfect pentru CFR Timișoara și la al doilea turneul de sală al ligii secunde de futsal

Dacă primul turneu de futsal al Seriei Vest din Liga secundă s-a disputat la Timișoara, a doua întrunire a avut loc în Sântămăria Orlea, o localitate hunedoareană de lângă Hațeg. CFR Timișoara, formată pe „scheletul” fostei Informatica, a avut din nou un procentaj perfect.

La turneul din Sala Constantin Jude, CFR a câștigat toate cele trei partide, iar performanța a fost egalată și în acest weekend. Astăzi, în ultima etapă a turneului, feroviarii au trecut de West Deva cu 10-2, Robert Vârlan reușind o triplă, Plopeanu și Nemițeanu marcând câte două goluri, iar Vali Ilaș, Iseini și Buhăceanu câte un gol.

În primul meci, disputat vineri, CFR a învins Șoimii Simand cu 9-2, Plopeanu marcând de 4 ori, Vârlan de două ori, iar o reușită s-au consemnat în dreptul lui Ilaș, Denis Dan și Nemițeanu.

În fine, ieri, într-un meci care a ținut doar 28 de minute, deoarece Metropolitan Ișalnița a rămas fără câțiva jucători de câmp, accidentați, CFR s-a impus cu 5-2. Pentru învingători au înscris Valentin Ilaș, antrenorul-jucător al echipei, care a punctat de trei ori și Răzvan Plopeanu – dublă.

Așadar, CFR are 6 victorii din 6 posibile până acum și arată că este pregătită de prima ligă încă de pe acum.

 

 

Share
Published by
Alin Toader
Tags: futsal

Recent Posts

Programul de lucrări al SDM în ziua de 17 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 17.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

5 minute ago

Corpul unui bărbat a fost găsit în canalul Bega. Nu se ştie cu exactitate cauza decesului

Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…

12 ore ago

Cei mai activi cititori ai Bibliotecii UPT au fost recompensați

Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…

14 ore ago

Continuă programul Primăriei Timișoara de reparații și întreținere în școli. Vizate, peste 20 de școli, licee și grădinițe

Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…

15 ore ago

Cum va fi vremea în Banat până la finele lui martie

Valorile termice maxime vor avea oscilații ușoare în perioada 16 - 29 martie, la nivel…

16 ore ago

Dumbrăvița începe play-out-ul pe terenul ultimului adversar, Chiajna. Derby-ul zonal cu Reșița e in etapa a V-a

După un început de 2026 cu 10 puncte din 12 posibile, CSC Dumbrăvița vrea să…

18 ore ago