Social

Smithfield România anunță lansarea unei linii de finanțare de 250.000 euro adresată instituțiilor medicale

Smithfield România anunță lansarea unui nou program de responsabilitate socială destinat susținerii spitalelor și instituțiilor medicale, „Solidar cu sistemul medical”, la doi ani de la debutul primelor proiecte cu specific medical susținute de către companie.

Noul program Smithfield România presupune deschiderea unei linii speciale de finanțare la care vor avea acces instituții medicale și sanitare publice (spitale regionale, orășenești, locale), ONG-uri care au stipulat în statut obiectul de activitate asistența medicală sau îmbunătățirea condițiilor de viață a persoanelor care suferă de diferite afecțiuni medicale, precum și centre publice de îngrijire pentru vârstnici, a căror activitate zilnică presupune utilizarea echipamentelor medicale.

“Linia de finanțare prin care vom sprijini spitalele din regiunile unde ne desfășurăm activitatea devine prioritară în cadrul strategiei noastre de implicare socială. Ca urmare, pentru această primă sesiune, programul va dispune de un buget în valoare de 250.000 euro”, a declarat Goran Panici, Director General Smithfield România.

Prin noul program de responsabilitate socială „Solidar cu sistemul medical”, Smithfield România dorește să redea pacienților și familiilor lor speranța într-un sistem medical care să poată oferi pacienților diagnostic rapid, tratamentul necesar la standarde europene și îngrijire în siguranță. Compania își propune să ofere astfel, prin parteneriatele cu instituțiile medicale, o șansă în plus familliilor aflate în situații dificile.

“În această perioadă specială este mai important decât oricând să fim mai solidari, mai responsabili, să dăm dovadă de empatie și să fim un exemplu prin ceea ce facem. De aceea, prin intermediul programului „Solidar cu sistemul medical” am luat decizia să întindem o mână de ajutor instituțiilor medicale care au nevoie de sprijin în acest sens”, a declarat Cristina Bodea, director Sustenabilitate Smithfield Romania.

Pentru înscrierea unui proiect cu specific medical care necesită sprijin financiar, organizațiile eligibile pot aplica pe platforma dezvoltată special în acest scop, la adresa www.solidar-cu-sistemul-medical.ro. Sesiunea de înscrieri este deschisă până cel târziu 15 noiembrie 2020, iar propunerile de proiecte vor fi evaluate intern, pe baza unei grille unice, care cuprinde criterii de eligibilitate transparente, prezentate pe website-ul companiei.

În ultimii doi ani, Smithfield România a susținut proiectele medicale derulate de Spitalul de copii Louis Țurcanu din Timișoara, Asociația Donor Sanguis Banat, Fundația Cristian Șerban, Asociația Pacienților cu Reumatism din Banat, Spitalul Dr. Karl din Jimbolia, Asociația Dr. Victor Babeș Timișoara, Asociația pentru Anestezie și Terapie Intensivă Aurel Mogoșeanu, Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara, Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara, Spitalul municipal Teodor Andrei Lugoj, Organizația Salvați Copiii, Spitalul Clinic CF Timișoara, Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara – Asociația Cardioimpex, Spitalul Clinic Militar de Urgență ”Dr. Victor Popescu” și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Timiș, în valoare totală de peste 328.000 euro.

Despre Smithfield România

Smithfield România a dezvoltat de-a lungul timpului numeroase programe de responsabilitate socială, fiind, printre altele: iniţiator al programului “Hrană pentru suflete”- de sprijinire a familiilor cu nevoi sociale, sponsor al proiectului “Ziua Mondială a Monitorizării Calităţii Apei”, un program de analiză şi monitorizare a calităţii apelor implicând elevii şi studenţii, iniţiator al programului de responsabilitate socială ”Smithfield Friends” – program de încurajare a voluntariatului în rândul angajaților. Programele de responsabilitate socială ale Smithfield România au fost recunoscute local și internațional, voluntarii companiei fiind recompensați cu numeroase premii, printre care: Smithfield Foods “Environmental and Sustainability Awards 2014”,”Diploma de excelență” (PR Awards, 2014), precum și premiul II și nominalizări în cadrul galelor Romanian CSR Awards, edițiile 2013, 2015 și 2016, dar și cel mai recent premiu: Smithfield Foods Sustainability Awards 2017 – pentru bune practici în materie de programe de sustenabilitate. Smithfield România tratează cu responsabilitate misiunea de a oferi hrană bună, în mod responsabil și de a fi o companie de încredere, care oferă sprijin pentru dezvoltarea angajațilorși a comunităților în care aceștia trăiesc și își desfășoară activitatea.

 

Share
Published by
Dana Popa

Recent Posts

Emoții doar în primul sfert de oră! SCM Poli Timișoara a învins categoric codașa din Sighișoara

Prim-divizionara de handbal SCM Poli Timișoara închide cu bine turul, învingând, conform așteptărilor ultima clasată…

2 ore ago

Fetele de la Poli închid sezonul regular cu o victorie frumoasă contra Bistriței

Pe o vreme rece și o ploaie măruntă, fetele de la Poli au întâlnit pe…

5 ore ago

Viceprimarul Lațcău anunță punerea în valoare a clădirilor din zona Pieței Mocioni odată cu revitalizarea zonei

Primarul Dominic Fritz a semnat în această săptămână contractul de finanțare prin care Timișoara va…

6 ore ago

Spitalul de Psihiatrie va avea un nou ambulatoriu, ridicat cu zece milioane de lei

Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Jebel va avea un nou amubulatoriu, o clădire…

6 ore ago

CSM Lugoj a trecut la pas de U Cluj în elită la volei feminin

Etapa a VIII-a din Divizia A1 de volei feminin a însemnat cel mai ușor meci…

8 ore ago

Lights of the Village a pornit la drum cu mii de vizitatori/VIDEO

Prima zi de activitate a ”Lights of the Village”, evenimentul desfășurat la Muzeul Satului Bănățean…

8 ore ago