20 de studenți ai Universității de Medicină și Farmacie din Timișoara sunt la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș Timișoara pentru a ajuta doctorii și asistentele să trateze pacienții cu SARS-Cov2.
Studenții de la Universitatea de Medicină sunt „pe front”, în lupta cu SARS-Cov2, la Spitalul de Boli Infecțioase Timișoara, deja de o săptămână. Ajută medici și asistente la triaj și în Terapie Intensivă.
„De mai bine de o săptămână, 20 de studenți din anii terminali ai Universității de Medicină și Farmacie din Timișoara ne ajută în lupta pe care o dăm zi de zi împotriva noului coronavirus. O parte dintre ei au ales să fie voluntari în zona de triaj, acolo unde ambulanțele îi aduc pe pacienții infectați cu SARS CoV 2 care au nevoie de investigații medicale. Alții ii ajută pe medicii și pe asistentele din Secția de Terapie Intensivă, acolo unde bătălia care se dă pentru salvarea vieții pacienților cu forme severe de COVID 19 este una crâncenă. Le mulțumim tuturor pentru ajutorul neprețuit pe care ni-l dau”, spun cei de la Spitalul Victor Babeș Timișoara.
Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…
În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…
Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…
SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…
Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…