Măcar atâta despre Revoluția de la Timișoara

Pentru tinerii care n-au un bunic să le povestească seara o scurtă istorie a revoluției de la Timișoara de acum 31 de ani, 15 – 22 decembrie, ar fi sănătos să știe că pentru demontarea unui sistem comunist totalitar a trebuit ca lumea să iasă în stradă aici, în orașul lor, pentru ca mai apoi revolta să se extindă în multe mari orașe ale României.

Au murit pe străzi sau chiar împușcați în spitale 126 de timișoreni. 43 au fost duși la un crematoriu bucureștean pentru a fi arși și aruncați la o gură de canal. Mulți demonstranți au fost arestați, bătuți și eliberați doar după ce bucureștenii au forțat dictatorul să plece de la putere. Ce a urmat după e o mostră cinică prin care am aflat cum un sistem comunist închis a fost înlocuit de un sistem capitalist latino-american condus de comuniști convertiți peste noapte la democrație.

Pentru aceiași tineri fără un bunic sfătos care să le povestească seara despre frumoase fapte de vitejie, dar și despre vremurile absurde din timpul comunismului, la fel de important de aflat este că Ceaușescu a fost un om fără educație din sudul țării, înzestrat cu o inteligență nativă întâlnită deseori la omul simplu românesc, dar care, folosindu-se de infrastructura politică lăsată de Uniunea Sovietică (rușii) în tot lagărul comunist, a ținut această țară sub control absolut până când o înțelegere între marile puteri a hotărât că e vremea să se pună capăt unor astfel de sisteme totalitare, cel puțin în zona nord-atlantică. Astăzi, dacă nu era executat la revoluție, Ceaușescu ar fi putut deveni președinte de onoare sau măcar ideolog al unui partid „patriotic” proaspăt intrat în parlament.

Dragi copii fără un bunic care să vă explice seara aceste lucruri, poate vă întrebați ce s-a întâmplat cu vinovații. Cu excepția dictatorului și sinistrei sale soții, vinovații sunt bine, dacă nu i-a luat între timp Domnul la el, de bătrânețe. Este unul dintre cele mai revoltătoare cazuri în care criminalistica și organele de anchetă nu au reușit să ofere unor complete judecătorești probe pentru a condamna crime în masă. Au scăpat după un an-doi șefi ai instituțiilor de forță comuniste la vremea revoluției, generali care au condus represiunea au ajuns miniștri după „democratizare”, pentru ca la adâncă bătrânețe să facă clipe de pușcărie față de cât ar fi meritat cu adevărat.

Stimați tineri și tinere, știați că atunci când eram ca voi am trăit într-o societate traumatizată cu peste o mie de victime ale revoluției în toată țara, cu mii de răniți, mii de arestări și zeci de mii de martori care nu a fost în stare 31 de ani să dea un sistem politic decent, care să dea un sistem juridic corect și eficient, care să preia milioane de probe pentru a condamna acești criminali. Dacă nu ar fi fost dramatic, ar fi caraghios să aflați că un militar suspect că ar fi împușcat un timișorean omagia împreună cu victima an după an revoluția de la Timișoara. Că după revoluție au apărut asociații de revoluționari care au împărțit mai multe certificate de merit (dătătoare de recompense bănești, în imobile sau reduceri de impozite) unor impostori, decât celor care și-au riscat cu adevărat viața în acele zile.

Poate la școală nu vă spune nimeni, dragi elevi, dar actualul prim ministru interimar, militar de profesie, a fost primul demnitar care și-a cerut iertare în numele Armatei, după 31 de ani, pentru măgăriile făcute atunci de oamenii în uniforma MApN. Să mai știți că avem un cimitir al eroilor unde zac cei morți sau doar numele lor pe-o cruce, lângă care o flacără a recunoștinței se mai stinge din cauză că primăria nu plătește factura la gaz. Avem partide care au trimis în parlament suspecți de crime în perioada revoluției. Avem șefi de Securitate care au devenit vedete media când de abia s-au răcit morții revoluției de la Timișoara. Nu avem încă un muzeu al revoluției care să vă arate vouă și turiștilor faptele acestor eroi, dar cât mai trăim noi, martorii, îi vom avea mereu în amintire. Pe eroi, dar și pe criminali lor.