Ne place să credem că sărbătorim la mijloc de decembrie eliberarea orașului de comunism și că pasul următor petrecut la București n-ar fi avut loc fără sacrificiul celor de la Timișoara. Vom asculta un concert poate în registrul „Rock pentru revoluție”, vor fi slujbe de pomenire, vor fi făcuți cetățeni de onoare ai orașului printr-o…
Măcar atâta despre Revoluția de la Timișoara
Pentru tinerii care n-au un bunic să le povestească seara o scurtă istorie a revoluției de la Timișoara de acum 31 de ani, 15 – 22 decembrie, ar fi sănătos să știe că pentru demontarea unui sistem comunist totalitar a trebuit ca lumea să iasă în stradă aici, în orașul lor, pentru ca mai apoi…
Inscripție în loc de baricadă, pe Calea Martirilor. Robu: Garantez că vom marca memoria Revoluției din 1989
Placă de marmură, cu o inscripție specială – încă nu se știe exact ce și cum. Primarul Nicolae Robu promite însă că anul viitor vom avea, pe Calea Martirilor, la baricadă, o lucrare dedicată eroilor căzuți pentru libertate în Decembrie 1989.
Candele aprinse pentru mortii Timisoarei, pe treptele Catedralei
S-au aprins din nou candelele la intrarea în Catedrala Mitropolitană. E 17 decembrie și e tot duminică, la fel ca acum 28 de ani. Atunci, la Timișoara mureau primii oameni care au avut curajul să iasă în stradă și să ceară libertate.
Martirii Timisoarei, pomeniti de Mitropolitul Ioan in Cimitirul Eroilor / FOTO
17 Decembrie este, în fiecare an, de 26 de ani încoace, zi de doliu pentru Timișoara. În 1989, pe străzile orașului cădeau secerate vieți nevinovate și se deschidea drumul către libertate. La Cimitirul Eroilor s-au depus, din nou, coroane de flori, iar mitropolitul Banatului a ținut slujba de pomenire.
Dupa 25 de ani, 17 decembrie ramane cea mai trista zi / FOTO
În urmă cu 25 de ani, timișorenii erau deja în toiul Revoluției, iar pe 17 decembrie 1989 s-au pierdut primele vieți omenești. Miercuri, la un sfert de secol de la tragicele evenimente de atunci, familiile, prietenii și câțiva oficiali ai orașului s-au adunat în Cimitirul Eroilor pentru a-i omagia pe cei care și-au pierdut viața pentru libertate.