Cultura

Memoriile Cetății au ajuns de la Timișoara la Varșovia, prin intermediul unei expoziții deschise pe 1 Decembrie/FOTO

Memoriile Cetății, unul dintre proiectele de succes derulate de Asociația Timișoara Capitală Europeană a Culturii a ajuns la Varșovia. Astăzi, 1 Decembrie, de Ziua Națională a României, Institutul Cultural Român de la Varșovia a deschis în capitala poloneză expoziția în aer liber dedicată acestui proiect.

Prin intermediul a 21 de planșe de mari dimensiuni, sunt prezentate în spațiul public din imediata apropiere a Institutului, în perioada 1 decembrie 2020 – 28 februarie2021, prin imagini și texte, demersurile socio-artistice realizate la Timișoara, menite să transforme cultural orașul și să împletească viziuni artistice și civice.

În anul 2016 Timișoara a câștigat titlul de Capitală Culturală Europeană pentru anul 2021, schimbat acum în 2023, și își dorește să devină un oraș în care excelența culturală le conferă încredere de sine cetățenilor săi și puterea de a provoca schimbări prin participare și implicare.

„Memoriile Cetății” este o inițiativă a Asociației Timișoara Capitală Europeană a Culturii care își propune să surprindă spiritul Timișoarei prin ochii artiștilor și poveștile locuitorilor. Ajuns în 2020 la a III-a ediție, „Memoriile Cetății” a devenit un festival de artă stradală, dar și de muzică, artele spectacolului, implicarea voluntarilor, toate cu un singur obiectiv: crearea energiei civice capabile să genereze o schimbare pe termen lung.

În primul an, cu ocazia Centenarului Marii Uniri, 10 artiști au fost invitați să activeze 10 cartiere din oraș, în spiritul fiecărui loc. Cea de-a doua ediție, din 2019, a avut ca temă „Revoluția”: concerte tematice și picture murale au împânzit tot orașul, celebrând libertatea de exprimare câștigată în 1989. Cea de-a treia ediție, din 2020, aflată în plină desfășurare, își propune să consolideze legăturile dintre oameni și poveștile orașului în care trăiesc.

Anul acesta, Complexul Studențesc din Timișoara prinde culoare prin intervențiile artistice ale pictorilor muraliști, iar intersecțiile din oraș au fost marcate cu versuri pe care trecătorii le pot citi când așteaptă la semafor. Conștient sau nu, locuitorii Timișoarei împart fragmente de memorie cu străzile pe care le străbat, cu porțile pe sub care trec, cu oamenii pe care îi cunosc sau chiar cu cei care le sunt străini.

Expoziția de la Varșovia își propune să surprindă produsele culturale create pe parcursul anilor 2018-2020, totodată componenta participativă umană din proiect, cu accent pe arta stradală și muralurile care spun istoria și specificul orașului Timișoara, lucrări menite a fi valorificate pe termen lung. Proiectul are în vedere crearea un traseu de street art în Timișoara văzut ca o veritabilă atracție pentru turiști în anii ce preced, dar mai ales în anul în care Timișoara va deține titlul de Capitală Culturală Europeană.

Deschiderea expoziţiei pentru public la Varșovia va avea loc simbolic în data de 1 Decembrie, în spațiul exterior al Institutului și Ambasadei României din strada Chopin 10. Planșele, pregătite în limbile polonă și engleză, vor putea fi vizionate de publicul larg atât în timpul zilei, cât și după lăsarea serii, grație instalației speciale de nocturnă. Expoziția va putea fi vizitată la Varșovia până în 28 februarie 2021, după care aceasta ar putea fi prezentată în alte orașe poloneze.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Anunţ licitaţie 26 februarie pentru spaţii comerciale în pieţe

Societatea Pieţe S.A. Timişoara, str. Ovidiu Balea, nr 2, scoate la licitaţie spaţii comerciale în…

47 de minute ago

Care au fost cele mai bogate comune din Timiş în 2025. Surpriza de pe primul loc

În ultimii ani, trei comune periurbane Timişoarei şi-au disputat „titlul” de cea mai bogată comună…

3 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 23 februarie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 23.02.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

Timișorenii au protestat împotriva eutanasierii câinilor și pentru schimbarea legislației în domeniu

Scandalul câinilor eutanasiați în masă la Șuraia, în vrancea, a scos românii în stradă pentru…

14 ore ago

SCM Poli se impune în fața Sucevei și reintră în lupta pentru podium

A treia etapă din returul Ligi Zimbrilor la handbal masculin a propus în Sala Constantin…

15 ore ago

„Cazul Samca”, premieră la Timișoara – primul thriller românesc construit ca „true-crime fake documentary”

Mai mult decât o poveste. „Cazul Samca” este o reflecție profundă asupra violenței invizibile, a…

18 ore ago