Administratie

Nicolae Robu, nou atac la succesorul său: “Te-apucă râsu-plânsu! Acesta este USR-ul! Acesta este primarul neamț”

Stabilirea de către Consiliul Local ca taxele şi impozitele locale să rămână la nivelul de anul trecut, a prilejuit un nou atac al fostului primar Nicolae Robu la adresa actualului edil, Dominic Fritz. Nu lipsesc, evident, obişnuitele autoelogii, cu care Robu ne-a obişnuit de-a lungul timpului.

Nicolae Robu revine cu o nouă “epistolă” pe pagina sa de Facebook, de această dată atacând USR PLUS fiindcă… a păstrat aceleaşi taxe ca anul trecut. Taxe impuse personal de Robu, ţine să precizeze fostul edil.

“TAXELE ȘI IMPOZITELE LOCALE PE CLĂDIRI, TERENURI, MAȘINI ETC. RĂMÂN ÎN 2021 CUM AU FOST ȘI ÎN 2020! BRAVO USR! BRAVO DOMNULE FRITZ! AȚI FĂCUT FAȚĂ CU BRIO PRESIUNII PNL+PSD +ProRomânia în apărarea taxelor și impozitelor locale pe clădiri, terenuri, mașini etc, stabilite în urmă cu trei ani pe vremea asta, de mine (!!!), de mine ca om responsabil și nu populist, ca alții!! Să înțelegeți exact despre ce este vorba, stimați urmăritori: Reamintesc: în primul mandat, eu am micșorat an de an taxele și impozitele locale până când le-am făcut cele mai mici din țară! Apoi, primind de la Guvern noi și noi poveri, pt a le putea face față și a și continua dezvoltarea în forță, am fost nevoit să recresc respectivele taxe și impozite și am făcut-o cu un puternic gust amar, cum am și explicat atunci, eu fiind adeptul taxelor și impozitelor mici! Ei bine, pt că în campania electorală, USR+PLUS m-a atacat aspru pe acest subiect al taxelor și impozitelor locale, grupul de consilieri locali PNL+PSD+ProRomânia a încercat să le reducă. Și, ce să vezi?! Dl Fritz și colegii săi din USR+PLUS s-au opus vehement, considerând că ce-am făcut eu este foarte bine! Altfel spus, pt USR+PLUS, doar în campania electorală taxele și impozitele locale stabilite de mine erau “bătaie de joc la adresa firmelor și cetățenilor”! Acum, ele sunt foarte bune!”, a scris Robu.

Fostul primar ajunge din nou la cetăţenia germană a lui Fritz, acuzându-l însă şi de minciună, incompetenţă şi chiar impotenţă.

“Te-apucă râsu-plânsu! Acesta este USR-ul! Acesta este “primarul neamț”, cu “noua” lui abordare, cu “revoluția” în administrație! Să fiu clar înțeles: eu sunt un admirator al poporului german, pt tot ce a dat el omenirii în muzică, în literatură, în știință, în tehnică etc. Am cunoscut o mulțime de etnici germani din România și mai ales din Germania (…) cu toții oameni serioși, competenți -fiecare în câmpul său de manifestare-, oameni de caracter și am avut și am cu ei relații excelente! Ce face, însă, acest cetățean german cu domiciliul în Germania -accentuez: cetățean german cu domiciliul în Germania (!!!)-, ajuns Primar al Timișoarei, n-are legătură cu nimic din ce apreciem, din ce admirăm noi, românii, la nemți! Să minți în asemenea hal niște oameni de bună-credință cum sunt timișorenii, legitim permanent aspiranți la mai bine -și cu taxele și cu impozitele și cu semafoarele și cu toate lucrările -sute și sute!- care au transformat orașul radical în bine în acești ani, portretizate ca ceva negativ sau cel puțin rău făcut-, să-i minți cu atâta nerușinare pt a le smulge votul, apoi să-ți acoperi incompetența, impotența totală, cu veșnice lamentări și valuri peste valuri de minciuni privind “greaua moștenire”, n-are nimic în comun cu ceea ce apreciem, cu ceea ce admirăm noi, românii la nemți!”, a contiuat Robu.

Nu în cele din urmă, fostul primar reafirmă faptul că a lăsat în urmă o situaţie finaciară excelentă, cu care el ar fi “zburdat”.

“P.S. Încă o dată o spun: situația financiară rămasă în urma mea la Primăria Timișoara este cea mai bună din ultimii mulți ani, rata de îndatorare este la cel mai jos nivel între orașele mari, doar 10%, când e permis să fie până la 30%! Facturile aflate la plată -facturi totalizând sume absolut rezonabile, raportat la o unitate precum PMT-, nu sunt întârziate, cum spune dl Fritz, ele abia după 30 de zile dobândind, conform legii, acest statut! Eu aș fi zburdat, pur și simplu, în situația pe care mi-o pregătisem moștenire, o pregătisem pt mine, evident, neimaginându-mi că voi pierde alegerile și nu era să mi-o fac grea (e elementar!)”, a încheiat fostul primar.

 

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Emoţii mari pentru o familie din Lovrin, care de sărbători putea rămâne fără casă din cauza unui incendiu

Duminică, 22 decembrie, în jurul orei 12:10, ISU Timiş a fost anunţat despre producerea unui…

18 ore ago

Oprit în trafic înainte de a produce nenorociri! Beat „mort” şi fără permis, cu tupeu la volan

„Curaj” prostesc! La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Belinț au reținut…

19 ore ago

Culmea prostiei? Să furi o maşină, să nu ai permis şi să mai faci şi accident

Un copil teribilist a făcut-o lată chiar înainte de Sărbători! Dacă alţi adolescenţi de vârsta…

19 ore ago

CCIA Timiș lansează două cursuri gatuite de profesionalizare a angajaților

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Timiș anunță lansarea a două cursuri gratuite care…

20 de ore ago

Lista proiectelor de pe lista suplimentarelor e prea stufoasă. O consilieră locală de la AUR vrea limitarea acestei proceduri

Primarul Dominic Fritz a fost luat la rost de unul dintre cei trei consilieri locali…

20 de ore ago