Diverse

Percheziții în Timiș și alte județe, într-un dosar penal de evaziune fiscală și înșelăciune

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice pun în aplicare 144 de mandate de percheziție domiciliară, în această dimineață, într-un dosar penal de evaziune fiscală și înșelăciune. Percheziții au loc și în județul Timiș.

Perchezițiile au loc sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș și au loc în județele Mureș, Brașov,  Covasna, Argeș, Alba, Bistrița-Năsăud, București, Buzău, Cluj, Harghita, Ilfov, Olt, Timiș și Tulcea.

În fapt, în perioada 2016 – prezent, o persoană bănuită de comiterea faptelor, având calitatea de administrator faptic a 6 societăți comerciale, ar fi desfășurat relații comerciale, fără evidențierea acestora în contabilitate. De asemenea, pentru obținerea unor beneficii fiscale, ar fi înregistrat facturi fiscale, fără conținut real. Cu sprijinul unui funcționar de la bancă, ar fi fost obținute credite bancare, fără respectarea reglementărilor în vigoare. Ulterior, banii obținuți ar fi fost folosiți atât în cadrul societăților, cât și in scop personal de către persoanele bănuite a fi implicate în activitatea infracțională”, transmit reprezentanții Poliției.

15 mandate de aducere vor fi puse în executare, iar prejudiciul urmează a fi stabilit după administrarea probatoriului.

La activități participă polițiști din județele  Mureș, Brașov, Argeș, Alba, Bistrița Năsăud, București, Buzău, Cluj, Harghita, Ilfov, Olt, Timiș, Tulcea, polițiști din cadrul D.G.A. și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile ,,Burebista” Brașov. Suportul de specialitate este asigurat de Direcția Operațiuni Speciale a Poliției Române.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

7 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

9 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

11 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

14 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

14 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

15 ore ago