Diverse

Rețete de crofne și păturată pe crumpi, pe Internet. Haideți „La masă în Banat”!/FOTO

Sunteți invitați „La masă în Banat”! Cei de la Asociația Acasă în Banat, îi știți, sunt voluntarii care repară case, mori de apă și ajută oamenii aflați în nevoie, pornesc un nou proiect, prin care veți avea la dispoziție, în mediul online, rețete din Banat, făcute „ca la mama acasă”. Da, va trebui să treceți la cratiță… că nu se fac singure…
În ultimele luni, voluntarii asociației Acasă în Banat au luat la pas mai multe localități din județul Timiș pentru a descoperi ce rețete se mai gătesc în gospodăriile localnicilor și care au potențialul de a fi valorificate de către comunitățile locale. Au lansat proiectul La masă în Banat: patrimoniul gastronomic în prim-plan, prin care vor ajunge în mediul online rețete de zacuscă de pitonci (cu hribi, ciuperci), crofne (gogoși) ori păturată pe crumpi.

Găsiți deja rețete pe www.lamasainbanat.ro, iar pe măsură ce sunt documentate, rețetele sunt publicate și vă sunt puse la dispoziție.

„De exemplu, știați că la Cherestur se mai face rejteș? Sau că la Ciacova există și azi familii care gătesc sub influența bucătăriei turcești, iar la Gladna Română este neîntrecută o zacuscă de pitonci. Sunt astfel de particularități în absolut fiecare localitate din Banat iar noi credem că ele aduc valoare și atractivitate pentru aceste locuri”, a mai spus Nicoleta Trifan, vicepreședinte al asociației Acasă în Banat.
În prima etapă, până la începutul lunii decembrie, vor fi publicate 30 de rețete culese din 10 localități din județul Timiș, iar în anii următori membrii Asociației și voluntarii vor lua la pas și alte localități din Timiș și Caraș-Severin pentru a descoperi diversitatea uimitoare a bucătăriei din Banat.
„În ultimii ani am străbătut Banatul în lung și în lat și am rămas surprinși că diversitatea de produse și bucate locale este foarte puțin cunoscută și promovată. Vrem să dăm o mână de ajutor comunităților locale și să le promovăm patrimoniul gastronomic. Pentru a se dezvolta sustenabil, pe termen lung, ele au nevoie să își regăsească identitatea și să pună în valoare ceea ce au mai bun, iar mâncarea bună este cu siguranță unul din aceste lucruri”, a declarat Nicoleta Trifan, vicepreședintele Asociației Acasă în Banat.
La masă în Banat este un proiect realizat de Asociația Acasă în Banat și finanțat de Consiliul Județean Timiș în cadrul etapei I de finanțare a proiectelor culturale online din anul 2020.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

SCM Poli, sub așteptări în Maramureș. Portarul Makaria, coșmarul alb-violeților

Un derby de tradiție al handbalului românesc s-a încheiat dezamăgitor pentru reprezentanta Banatului. Minaur Baia…

3 ore ago

Responsabilitățile agenților economici în domeniul protecției mediului și a gestionării deşeurilor, în dezbatere la CCIAT

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN),…

10 ore ago

La Universitatea de Vest Timișoara va avea loc seria Conferințelor Prepascale

În acest an, Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității de Vest din…

10 ore ago

Noile trenuri poloneze Pesa vor circula pe ruta Arad – Timișoara – Caransebeș

La Timișoara, pe calea ferată vor circula și noile garnituri de tren realizate de polonezii…

11 ore ago

Lugojul nu a (mai) avut probleme la Cluj

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câștigat categoric la Cluj-Napoca, în minimum de seturi.…

12 ore ago

Cum i s-a urcat PSD-ului democrația la cap

Pe vremea crâncenului dar și obositului PSD, la final de trimandat Ion Iliescu, social-democrații au…

15 ore ago