Sport

Româncele vor lua cu asalt Australia. 12 sportive ne vor reprezenta la primul Mare Șlem al anului

Au mai rămas 40 de zile până la începerea primului turneu de Mare Șlem al anului. Australian Open va avea un sezon atipic, cu jocurile din calificări în Asia și cu partidele de pe tabloul principal la Melbourne.

Potrivit tennisforum, pe tabloul principal de la Australian Open sunt înscrise pentru moment cinci jucătoare din România: Simona Halep (2 WTA), Patricia Ţig (56), Sorana Cîrstea (71), Irina Begu (78) şi Ana Bogdan (92).

Pe tabloul calificărilor, încă șapte românce s-au înscris la turneul de la Melbourne: Irina Bara (119), Mihaela Buzărnescu (137), Monica Niculescu (144), Gabriela Ruse (159), Jaqueline Cristian (168), Laura Paar (193), Gabriela Talabă (205). Mai exact, primele 12 jucătoare românce din ierarhia WTA și-au dat acordul să călătorească și să participe la primul turneu de Grand Slam al anului, care va fi transmis în direct și în exclusivitate pe canalele Eurosport.

Condiții speciale

Pandemia de coronavirus dă peste cap organizarea turneului de la Australian Open. Programat inițial în perioada 18-31 ianuarie, turneul de Grand Slam va începe la data de 8 februarie 2021. Jucătorii vor sosi în Australia în perioada 15-17 ianuarie și vor fi nevoiți să urmeze o perioadă de 14 zile de carantină, în care vor fi testați de minimum cinci ori pentru COVID-19.

Cea mai inedită decizie luată de organizatori este mutarea calificărilor în altă țară. Acestea se vor desfășura între 9-13 ianuarie, în Dubai: „Sunt foarte mulţi jucători şi jucătoare de top care au ales Dubai pentru a pregăti noul sezon. În urma calificărilor Australian Open, care se vor disputa la Dubai, toţi jucătorii vor pleca în direcţia Melbourne cu avioane charter. Vor fi curse speciale, în condiţii speciale.

Este o premieră, dar lumea n-a mai fost într-o astfel de situaţie, generată de pandemie. Aşa că trebuie să inovăm şi să ne asigurăm că aceste competiţii sportive se pot desfăşura în siguranţă, respectând standardele sanitare. Calificările de la Australian Open, găzduite de Dubai, se vor juca fără spectatori în tribune”, a declarat un oficial al turneului de la Dubai, pentru Gulf News.

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

La terenul de antrenament al celor de la Politehnica Timișoara se amenajează vestiare, o sală de forță și un cabinet medical/VIDEO

Lângă terenul de antrenament al celor de la Politehnica Timișoara se instalează o serie de…

3 ore ago

Administrația timișoreană vrea să înceapă căutarea partenerului privat pentru ridicarea unui nou spital municipal

Primăria Timișoara merge înainte cu propriul spital, municipal, pe care îl propune comunității, alături de…

3 ore ago

Vor avea loc lucrări la linia de cale și va fi deviată temporar circulația tramvaielor de pe liniile 1 și 5

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) informează că, în perioada 27 februarie, ora 04.00 –…

8 ore ago

Peste 50 de angajaţi ai Poliţiei Locale Timişoara urmează să fie disponibilizaţi, după ultima decizie a Guvernului

Peste 50 de angajaţi ai Poliţiei Locale Timişoara urmează să fie concediaţi în urma Ordonanţei…

8 ore ago

CJ Timiș s-a mișcat rapid și a lansat deja licitația pentru modernizarea drumului de piatră dintre Moșnița Veche și Ghiroda

La doar două zile de la aprobarea unei rectificări bugetare și transferul unor sume de…

9 ore ago

Planurile Urbanistice ale Timișoarei sunt disponibile gratuit, în sistem digital, online

Cetățenii interesați de regulile de construire pentru o anumită zonă din oraș le pot consulta…

10 ore ago