Dan Alexa
Antrenorul echipei de fotbal ASU Poli Timişoara, Dan Alexa, a declarat, marţi, că formaţia sa va încerca să producă surpriza optimilor de finală ale Cupei României învingând prim-divizionara Astra Giurgiu.
„Sigur, întâlnim un adversar bun, chiar foarte bun al Ligii I. O echipă formată din jucători de mare calitate, jucători care pot să facă diferenţa. Prin aducerea antrenorului Eugen Neagoe au revenit spectaculos după ce au început prost sezonul. Dar au transferat, cunosc foarte bine clubul Astra. Va fi un meci greu, dar ne vom juca şansa. Încercăm să producem surpriza. Jucăm şi acasă şi sperăm să ne calificăm, deşi Astra, clar, va avea prima şansă”, a afirmat Dan Alexa pe site-ul oficial al grupării bănăţene.
„Un alt dezavantaj e că va fi primul nostru meci oficial. Astra, la ora meciului, vor avea câteva jocuri disputate în Liga I, care începe acum. Repet, e un joc important, un eveniment pentru noi. Întâlnim o echipă de primă ligă într-un meci oficial, sper să ne ridicăm la nivelul mizei”, a mai spus Alexa, fost antrenor al Astrei Giurgiu.
ASU Politehnica Timişoara va întâlni formaţia Astra Giugiu într-o partidă din faza optimilor de finală ale Cupei României, conform tragerii la sorţi care a avut loc, marţi, la sediul Federaţiei Române de Fotbal.
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…
Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…
Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…
COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…
Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…