Sănătate

Organizația profesională a operatorilor din domeniul hotelier și al restaurantelor dorește vaccinarea cu prioritate

Pe lista categoriilor profesionale care consideră că trebuie să primească acces cu prioritate la vaccinul anticovid ar trebui să fie incluși și cei din domeniul hotelurilor și restaurantelor, se arată într-un memoriu elaborat de cei de la organizația HoReTim. Mai mult, acest memoriu spune că persoanele respective ar fi trebuie incluse chiar în faza 1 a vaccinării.

Memoruiul respectiv este transmis pe adresa Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, Comitetului Național De Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 și primului ministrul, Florin Cîțu.

”Memoriu prin care solicită reconsiderarea poziției industriei ospitalității, în urma clasificării factorilor de risc de importanță vitală pentru oprirea răspândirii virusului SARS COV 2, după programarea vaccinării la nivel national, rugându-vă a dispune cu urgență includerea personalului industriei pe care subscrisa o reprezintă în etapele prioritare de vaccinare împotriva COVID 19. Până acum s-a considerat că sectorul horeca este extrem de periculos și, ca urmare, este închis și restricționat din 14.03.2020, în permanență. Dacă este așa riscant, de ce nu am intrat în faza 1 de vaccinare, pentru protecția tuturor?”, se spune în repectivul document.

Documentul mai aduce în prim plan faptul că soicetățile din domeniu trebuie să funcționeze cu activitatea la limită, dar cu cheltuieli majorate cu o treime, din cauza respectării condițiilor de protecție medicală.

”Suntem aspru sancționați, obligați să funcționăm la limită, dar cu costuri mai mari cu 30% pentru protecție și prevenție. Suntem nevoiți să interacționăm cu furnizori, cu comisionari, oaspeți ai hotelurilor, cu clienți cărora le livrăm produse, să ne aprovizionăm din locații mult mai expuse, dar nu avem dreptul să ne protejăm angajații și munca noastră sub nicio formă. Când suntem un factor de risc??? Când suntem restricționați sau când încercăm să ne protejăm angajații? Nu e suficient că întreaga industrie a ospitalității plătește pentru ceva ce nu ține de activitatea ei, nu e suficient că oamenii noștri nu sunt primiți la bănci, nu sunt sprijiniți, pentru că au un viitor incert, acum le refuzăm și dreptul la prevenție și securitate. Horeca nu este doar o opțiune, este o componentă a umanității, face parte din necesitățile vieții noastre, de sute de ani. Prin închiderea activității noastre s-au generat multe alte activități clandestine, întâlniri private, greu de controlat și verificat. Mediul horeca oficial a fost controlat și verificat de nenumărate ori. Dar nu noi am fost cauza răspândirii virusului. Ci tocmai această interdicție a determinat imposibilitatea controlării întâlnirilor și meselor private neprotejate.”, se mai spune în memoriu.

În concluzie, se ma spune în document, firmele de specialitate sunt lipsite de ”arme” în lupta cu Covid 19, iar dacă nu este special prevăzută în calendarul de vaccinare ar trebui să funcționeze liber.

”Iar acum noi trebuie să ne ferim de acest risc extrem de crescut, dar nu avem niciun instrument și continuăm să muncim din greu, să ne luptăm pentru supraviețuire, fără arme Dar cum? Dacă nici nu apărem în planul de vaccinare, dacă nu suntem printre cei care lucrează cu publicul, dacă nu contăm, atunci de ce nu funcționăm liber, ca toți ceilalți? Nici nu mai cerem să ne respectați, ci doar să vă hotărâți unde ne poziționați și cum ne încadrați. Suntem sau nu un factor de risc, noi și angajații noștri?”, se menționează îm finalul memoriului.

Share
Published by
Marcel Hoster
Tags: florin citu

Recent Posts

Sânnicolau Mare, cel mai bogat oraş din judeţul Timiş în 2025, urmat de Jimbolia

Sânnicolau Mare a avut, în 2025, cele mai multe venituri dintre cele opt oraşe ale…

3 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 3 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 03.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

4 ore ago

PNL a găsit, în sfârşit, un ministru pentru Educaţie: Mihai Dimian, rector al Universității din Suceava

Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Mihai Dimian, a fost propus și validat luni…

14 ore ago

Viceprimarul Lațcău explică modul de lucru din Piața Traian: ”Nu vom interveni peste tot simultan, dar nici nu vom lucra pe tronsoane foarte mici”

Viceprimarul Ruben Lațcău e optimist și anunță: ”Începem luna aceasta în Traian”. Deocamdată se fac…

15 ore ago

Rețeaua de apă și canalizare din comuna Șag, progres substanţial în zece ani

În iunie 2016, comuna Șag pornea de la zero kilometri de rețea de canalizare. Astăzi,…

17 ore ago

CONVOCARE ADUNAREA GENERALĂ A MEMBRILOR FILIALEI CECCAR TIMIȘ

Se convoacă Adunarea generală a membrilor CECCAR Filiala Timiș, la sediul filialei, în data de…

17 ore ago