Klaus Iohannis si Ada Hausvater
Teatrul Național din Timișoara a primit ordinul Meritul Cultural în grad de comandor. Acesta a fost acordat de președintele României, Klaus Iohannis, „pentru talentul și serviciile deosebite aduse culturii, artei, științei și promovării spiritului caritabil, prin opere de creație, interpretare și sociale, de impact național”.
Distincția a fost primită, la Palatul Cotroceni, prin managerul TNT, Ada Hausvater, Calitatea repertoriului, valoarea trupei Naționalului, îmbogățirea infrastructurii culturale cu două săli de spectacole (Sala 2 și Studio „Uțu Strugari”) și cu Atelierele „Fabrica de decoruri”, amploarea festivalului și transformarea lui într-un demers internațional, recunoscut la nivel european, inițiativele și proiectele cu impact civic și social și, nu în ultimul rând, construirea unei platforme comune pentru teatru și educație atât pentru tinerii artiști, cărora programul „Debut” le oferă spațiu de exprimare, cât și în ce privește amatorii de teatru de orice vârstă, reuniți în jurul Teatrului Național în cadrul programului „Ora de teatru”, sunt doar o parte dintre jaloanele acestui drum.
”Dincolo de acest important moment de recunoaștere publică, Teatrul Național își continuă drumul, cu speranța că ceea ce va conduce în cultură este profesionalismul iar principiul său director va rămâne și pe mai departe același: imprimarea în conștiința publică a faptului că teatrul reprezintă o inestimabilă poartă de acces către viitor, că teatrul și cultura, în ansamblul ei, în profundă interdependență cu educația, definesc trăsăturile generațiilor de mâine și, astfel, construiesc viitorul României în datele sale esențiale de evoluție spirituală”, au anunțat reprezentanții TNT.
În interiorul Inspectoratului Judeţean de Construcţii Timiş s-a instaurat o mare agitaţie după ce, săptămîna…
Infarctul bugetar din 2026 nu este o surpriză. Este rezultatul unui diagnostic ignorat timp de…
Începând de mâine, 19 martie, Bookfest revine la Timișoara și, pentru patru zile, orașul se…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 18.03.2026, unde se vor executa reparaţii…
Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…
Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…