Social

Cum se face protejarea instalaţiilor de apă în sezonul rece. Sfaturi de la Aquatim

Neplăcerile produse de conducte de apă sparte, în sezonul rece, nu sunt mici și duc la întreruperi în furnizarea apei. Acestea pot fi evitate, însă, prin câteva măsuri simple, luate din vreme.

Astfel, Aquatim are câteva recomandări pentru a evita efectul frigului asupra instalațiilor de apă din casă și din exterior.

Toate instalațiile de apă expuse frigului, cum ar fi cele montate în aer liber sau în spații neîncălzite (poduri, subsoluri, garaje etc) trebuie fie scoase din funcțiune și golite de apă înainte de venirea vremii reci, fie să aibă parte de protecţie la îngheț.

Pentru a rezista iarna afară, conductele de apă au nevoie de un strat protector termic, iar astfel de „haine” pentru îmbrăcat conductele se găsesc în magazinele de bricolaj sau de pe piața construcțiilor și sunt, de regulă, tuburi din materiale termoizolante, care se montează cu ușurință pe acestea. Este esențial ca toate îmbinările unei instalații – coturi, teuri etc. – să fie protejate corespunzător, pentru că un mic „buzunar” de apă expus temperaturilor negative poate îngheța în mai puțin de o oră și bloca astfel întreaga instalație. De asemenea, un astfel de blocaj poate să producă spargerea instalației ca urmare a creșterii volumului apei prin înghețare.

Tot la capitolul pregătiri pentru perioadele geroase intră și verificarea instalațiilor din curte și din casă și repararea oricăror robineți care picură. Un punct important pe lista de verificări sunt căminele de apometru, unde se recomandă curățarea capacelor, a interiorului căminelor și verificarea robineților din cămin, concomitent cu protecția termică a ansamblului de măsură din cămin.

Potrivit reprezentanților Aquatim, clienții răspund de protejarea contoarelor montate pe proprietatea lor și vor suporta cheltuielile aferente, când contorul s-a spart sau defectat din cauza înghețului, fiind insuficient protejat.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Programul de lucrări al SDM în ziua de 23 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 23.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

50 de minute ago

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

20 de ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

20 de ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

21 de ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

21 de ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

22 de ore ago