Polițiștii Secției 1 Timișoara au reținut un bărbat, de 41 de ani, bănuit de comiterea unei infracțiuni de furt.
Miercuri, polițiștii Secției 1 Timișoara au fost sesizați de către un cetățean cu privire la faptul că în timp ce se deplasa pe strada Eugeniu de Savoya din Timișoara a depistat un bărbat în timp ce sustrăgea un aparat de sudură din boxa unui imobil. Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un bărbat de 41 de ani, pe care l-au condus la sediul Secției 1 Poliție Urbană Timișoara.
În urma cercetărilor efectuate de către polițiștii de Investigații Criminale din cadrul Secției 1, bărbatul de 41 de ani a fost reținut pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunii de furt și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.
„Aparatul de sudură a fost înapoiat aparținătorului. Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a celui în cauză. Mulțumim și apreciem spiritul civic al cetățeanului! Felicitări domnul Viorel!”, au transmis, joi, reprezentanții IPJ Timiș.
Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…
Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…
Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…
Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…
După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…
Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…