Administratie

Primăria Timișoara renunță la stadionul ”lego” de pe Calea Buziașului

Un nou stadion ”ipotetic” dintre cele dorite de fostul primar urmează să dispară din planurile municipalității. Viceprimarul Cosmin Tabără a anunțat că arena ”lego” care era deja programată să apară pe Calea Buziașului nu e cea mai bună soluție și că se va renunța la aceasta.

Stadionul care urma să se construiască într-un an de zile la Timișoara, pe Calea Buziașului, nu se mai ridică. Mult promovat de fostul primar Nicolae Robu acesta intră, cel puțin deocamdată, la naftalină. Vestea a fost dată chiar de către colegul de partid al fostului primar, Cosmin Tabără, noul viceprimar.

Deși inițial fan al proiectului, acesta și-a revizuit părerea, după ce a discutat cu cei de la Ripensia și cu unii oficiali din cadrul Federației Române de Fotbal. E nevoie de un stadion mai mic, iar varianta ”lego”, cu structură metalică, e oricum una cu o treime mai scumpă decât alte soluții constructive, spune Tabără. El a primit printre atribuții în cadrul primăriei și departamentul care se va ocupa de sport.

”Eu eram susținător al stadionului de tip lego, dar discutând cu cei de la Ripensia și cu cei de la Federația Română de Fotbal, am concluzionat că acel stadion nu este cea mai bună soluție. Cel mai bun ar fi un stadion sub 10.000 de locuri, să nu fie pe cadru metalic, pentru că în această variantă crește prețul cu 30 la sută”, a anunțat, vineri, Cosmin Tabără.

El a mai menționat că în perioada următoare, municipalitatea ar urma să se axeze pe susținerea sportului de masă, dar și pe strategia de dezvoltare de noi baze sportive.

”Eu sunt în asentimentul lui Dominic Fritz, că primăria nu poate susține marea performanță, ar trebui să ne axăm pe o singură ramură sportivă. Îmi place fotbalul, am strigat pe stadion pentru echipele noastre, dar nu există această posibilitate. S-a considerat că ne vom axa pe viitor pe sportul de masă. Cred că sportul va deveni atractiv pentru toți oamenii, inclusiv pentru cei cu potență financiară, fiecare se va îndrepta spre o ramură. Noi va trebui să investim în baze sportive”, a mai menționat Tabără.

Ideea unei asemenea noi arene, care urma să se ridice rapid, în aproximativ un an de zile, a fost lansată în primăvara anului trecut, primarul de atunci, Nicolae Robu vorbea despre un stadion de 15.000 de locuri. Atunci se stabilea și o valoare de 50.000 de lei pentru un studio de fezabilitate. La finalul lui mai era desemnată și o firmă din Constanța care să se ocupe de acesta. .

Vă reamintim că în aceiași zonă, în cadrul unui complex sportiv de cartier, administrația precedentă vorbea și de ridicarea unui alt stadion, mai mic, pentru rugby. De asemenea, tot în proximitate se află și arena din Ciarda Roșie, unde joacă, de obicei, Ripensia. La mică distanță se ridică o altă arenă, cu tribune mult mai mici la Complexul de la ”Dan Păltinișanu”, dar construit de Compania Națională de Investiții.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Fantastice! Fetele de la Poli au învins Clujul categoric, chiar în deplasare

Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…

4 ore ago

CJT pregătește documentația pentru a putea amenda STPT. Măsura, luată după amendarea de către PMT a autobuzelor de Giroc

Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…

6 ore ago

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

8 ore ago

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

8 ore ago

DRDP Timișoara, nevoită să curețe din nou gunoaiele aruncate de oameni pe marginea drumurilor/VIDEO

Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…

8 ore ago