Administratie

Primarul Fritz trage prima concluzie după incendiul din Piața 700: Ionuț Nasleu, directorul Piețe SA e incompetent și trebuie demis/FOTO

Prima concluzie a incendiului care a afectat zona de flori din Piața 700, în noaptea de vineri spre sâmbătă, a fost trasă de primarul Dominic Fritz, care a anunțat că directorul Piețe SA, Ionuț Nasleu, trebuie demis pentru că e incompetent. În acest scop se va convoca rapid Consiliul de Administrație și se va cere demiterea managerului, care ar fi plecat din țară în concediu.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 3, zona de flori din Piața 700 din Timișoara a fost cuprinsă de flăcări, fiind nevoie de intervenția concentrată a pompierilor. Din primele informații, la baza incendiului care a distrus respectiva hală și copertina care acoperea respectiva zonă, a fost un cablu electric defect.

Sâmbătă după-masă, primarul Dominic Fritz a mers la fața locului pentru a trage concluzii, a vedea urmările incendiului și pentru a face declarații de presă. Primele concluzii: se vede incompetența celui pus Nicolae Robu pe postul de șef la SC Piețe, Ionuț Nasleu. Fritz spune că a aflat despre foc sâmbătă dimineața, la ora 9.30, de la reprezentanții ISU.

“La ora 9.30 am fost informat de inspectorul șef de la ISU despre acest incendiu. Dimineață l-am informat și pe domnul viceprimar și am decis să venim aici. Au fost cam 200 de metri pătrați distruși de foc. Primele concluzii arată că instalația (n.r. electrică) a fost de vină, am vorbit cu cei de la ISU, pentru că această clădire este mai veche şi nu avea nevoie de autorizație de la ISU. Concluzia este că aici trebuia de mult timp să se asigure siguranța împotriva incendiilor. Vom face din partea ISU și a primăriei o anchetă, ca să stabilim pe de o parte ce s-a întîmplat, și, pe de altă parte, ce trebuie să facem ca să evităm incendiile. Am rugat inspectorii de la ISU să verifice toate piețele, ca să evităm astfel de incendii”, a declarat primarul.

El a tras și primele concluzii: Ionuț Nasleu e incompetent și primarul Robu s-a înconjurat de incompetență.

“Pentru mine acest lucru nu este doar un simplu accident, este un simbol al incompetenței cu care a fost condusă societatea Piețe SA, a incompetenței cu care s-a înconjurat Nicolae Robu și eu voi cere Consiliului de Administrație să ceară demiterea directorului Ionuț Nasleu. Noi știm că de când a preluat societatea avem și problem financiare. Până în 2018 eram încă pe profit. Din 2019 avem pierderi de 1,2 milioane de lei și anul trecut pierderi de 2,8 milioane de lei. Eu cred că este nevoie de un nou început la Piețe SA, și această zonă, Piața 700 trebuie să fie în mijlocul unei noi strategii. Încă o dată, avem nevoie de profesionalism. Ar trebui să terminăm cu acest amatorism bizar pe care l-am văzut la Piețe în aceste săptămâni. Este evident că instalațiile de aici nu sunt ceea ce trebuie. Este evident că piețele în momentul în care au început să acumuleze pierderi că nu mai au capacitatea de investiții și de asta este nevoie de un management profesionist nu au nevoie de un fost… nu știu ce, să fie pus în astfel de poziții. Nu este doar acuzația mea (n.r, de management defectuos) se vede și din pierderi și din ceea ce este aici.”, a mai declarat Fritz

Primarul a recunoscut că a tras concluziile, dar nu a vorbit încă personal cu nimeni din conducerea societății care administrează piețele din Timișoara, pentru că nimeni de acolo nu l-a contactat personal. Totuși, cu cei de acolo ar fi vorbit cei doi vicerpimari.

Deocamdată nu se trag concluziile finale, cercetarea este în curs mai spune primarul

”Eu tocmai am vorbit cu inspectorul șef, care a spus că încă sunt în curs verificările și rapoartele și când va avea un răspuns ne va informa”, a mai subliniat Dominic Fritz.

Comercianții care își desfășurau activitatea în hala de flori din Piața 700 vor fi mutați temporar în zona de legume-fructe. Una dintre soluțiile sugerate pentru reluarea activității, mai ales că vorbim despre 1 și 8 martie, ar fi chiar și utilizarea căsuțelor din lemn, folosite la Târgul de Iarnă din centrul Timișoarei, care a fost utilizată în Piața Iozefin, în luna noiembrie, când piețele de imterior au fost închise. Oricum, comercianții de flori nu au stat fără să facă nimic, iar mare parte dintre cei care aveau acolo standuri s-au apucat deja să-și reconstruiască standurile, să monteze mesele speciale pentru flori și folie de nailon pentru protecție.

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Au fost depuse și cererile de finanțare. Primăria îndeplinește ultimul act birocratic pentru finanțarea europeană a inelului 2 și a Magistralei Verzi

Municipalitatea timișoreană cere 180 de milioane de lei fonduri europene nerambursabile, prin intermediul Programului Regional…

8 ore ago

Garda de Mediu Timiș a adunat amenzi de peste patru milioane de lei anul trecut

Bilanțul realizat de Garda Națională de Mediu Comisariatul Județean Timiș arată că anul trecut au…

10 ore ago

Încă un jucător din Africa de Sud vine în Banat! Recomandarea este făcută de un fost antrenor al Timișoarei

Întărire și pe pachetul de înaintare, unde era nevoie de „dublură”. Quinhain Sunayde Claasen este…

10 ore ago

Marilen Pirtea, despre AI: „România nu are nevoie doar de implementarea AI în școli, ci de un sistem de educație pregătit pentru era AI”

Rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, discută din nou pe tema inteligenței artificiale. De…

11 ore ago

Proiectul ECOTECH – evoluție, rezultate și perspective după 14 luni de implementare

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de beneficiar al Proiectului ECOTECH –…

11 ore ago

Directorul DJC Timiș răspunde acuzațiilor Primăriei pe tema parcării supraetajate: ”Nu este un aviz negativ ci o comunicare, o solicitare de completare a documentației”

Directorul Direcției Județene de Cultură Timiș, Sorin Predescu, răspunde acuzațiilor lansate de Primăria Timișoara, prin…

11 ore ago