Administratie

STPT și SMTT au reușit să se vadă la masa discuțiilor. Primele informații nu prezintă nicio concluzie a problemei transportului în comun/FOTO

Cele două părți implicate în conflictul pe transportul în comun din Timișoara și din zona metropolitană, Societatea de Transport Public Timișoara și Asociația de Dezvoltare Intracomunitară Societatea Metropolitană de Transport Timișoara, au reușit să facă măcar un pas înainte spre o rezolvare a conflictului dintre cele două. Deocamdată am aflat doar că cele două părți au convenit să se întâlnească săptămânal pentru a rezolva diferendele apărute.

Alături de o serie de poze în care fostul director al STPT, Ioan Goia, devenit între timp șef la SMTT, și actualul șef de la societatea de Transport, Nicolae Bitea, sunt prezentați la o masă, dar și admirând tramvaiele alb-violete, nu am aflat mai multe amănunte despre cele discutate. Într-un limbaj de lemn, am foat informați doar că s-a discutate asupra reglementării unor articole din serviciul public de transport și că cele două conduceri se vor întâlni o dată pe săptămână.

”În cadrul discuțiilor, reprezentanții celor două conduceri au abordat mai multe subiecte, toate în direcția unei bune colaborări între cele două instituții, pentru îmbunătățirea calității serviciilor de transport public în Timișoara și zona metropolitană. Dintre subiectele abordate de reprezentanții celor două instituții, amintim: reglementarea anumitor articole ce se regăsesc în contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de transport persoane în aria de competență a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară, prin atribuire directă către Societatea de Transport Public Timișoara; cheltuieli eligibile; transport școlar; transport persoane cu dizabilități; plățile urgente către STPT, pentru serviciile de transport public. Conducerile STPT și SMTT au convenit să se întâlnească în fiecare zi de luni a săptămânii, în cadrul acestor întâlniri săptămânale de lucru urmând să se analizeze și să se stabilească criteriile de îmbunătățire a eficienței transportului public local și metropolitan”, am aflat de la STPT.

Întâlnirea vine după escaladarea, săptămâna trecută, a conflictului dintre cele două părți, atunci când cei de la STPT  au anunțat că din cauza neplății unor facturi de către cei de la SMTT transportul public din Timișoara și comunele din jur este pus sub semnul întrebării, fiind în pericol să fie oprit. La scurt timp, viceprimarul USR, Ruben Lațcău, lansa un atac la adresa celor de la STPT, spunând că aceștia nu și-au modernizat sistemul de ticketing, iar despre directorul Bitea că nu își face treaba. Nu a trecut mult timp și o replică a venit din partea liderului CJ Timiș, liberalul Alin Nica, care vedea în atitudinea colegului său de alianță o ”reacție foarte nervoasă” și de realizarea unei analize superficiale a situației .

Nicolae Bitea provine din rândul PNL și se află de ceva vreme la conducerea STPT.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Contractul de închiriere a fostei florării din Piața Operei către o asociație din Giarmata a fost contestată de PNL la Prefectură

Disputa pe hotărârea de consiliu local care aproba alocarea fostei florării din Piața Operei către…

10 ore ago

Doi tineri viole(n)ți au fost reținuți în cazul bătăii din Complex

În urma investigațiilor efectuate de către polițiști, au fost identificați doi tineri de 22 de…

10 ore ago

Încep înscrierile la cea de a noua ediție a proiectului „LA PAS – Educație pentru schimbare”

Zece proiecte care promovează consumul responsabil, alimentația sănătoasă, combaterea risipei alimentare și moda sustenabilă vor…

11 ore ago

La Timișoara se plătesc cele mai mici chirii, raportat la veniturile realizate de chiriași

Timișorenii care stau în chirie într-un apartament din oraș beneficiază, ca urmare a nivelului chiriilor…

12 ore ago

Timişoara are Registru Local al Spațiilor Verzi. Aproape 180.000 de arbori și 627 de hectare inventariate

Aproape 180.000 de arbori și 627 de hectare de zone verzi sunt inventariate în Registrul…

14 ore ago

Politehnica se pregătește de mâine în Antalya, acolo unde va juca următoarele trei partide amicale

În perioada 3-14 februarie Politehnica va efectua cantonamentul de iarnă în regiunea Antalya, din Turcia.…

15 ore ago