Social

Au fost închise focarele de Pestă Porcină Africană din 11 localități din Timiș

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a anunțat stingerea focarelor de Pestă Porcină Africană din localitățile Criciova, Jdioara, Găvojdia, Drinova, Botești, Botinești, Jurești, Bunea Mare, Bichigi, Temerești, Colonia Mică din județul Timiș.

Ca urmare a stingerii acestor focare, prefectul Zoltan Nemeth a convocat ședința Centrului Local de Combatere a Bolilor, în sistem online, fiind emisă Hotărârea pentru aprobarea ridicării restricțiilor sanitare veterinare  din cele 11 localități ale județului Timiș.

Totodată, în continuare se interzice popularea exploatațiilor non-profesionale în care au evoluat focare de pestă porcină africană pe o perioada de 6 luni, ca urmare a nerespectării condițiilor de biosecuritate prevăzute de legislație, ca măsură de protecție având în vedere numărul mare de suine aflate pe raza județului Timiș.

Repopularea se va putea face numai după notificarea DSVSA Timiș.

Rămân în vigoare toate măsurile de prevenire a introducerii virusului pestei porcine africane pe teritoriul județului Timiș. Astfel, suinele trebuie să fie identificate, iar mișcarea animalelor se va efectua numai după solicitarea avizului sanitar veterinar la DSVSA Timiș. De asemenea, întocmirea documentelor sanitare veterinare se face de către medicul veterinar de liberă practică împuternicit de la Circumscripția Sanitară Veterinară de Asistență.

În toate exploatațiile non-profesionale cu suine din zona de protecție cât și din zona de supraveghere s-a procedat la monitorizarea, examinarea clinică și recoltarea probelor de sânge pentru examenul serologic PPA de la suinele aflate în aceste zone.

Pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social din punct de vedere economic pentru specia suină.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

8 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

8 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

9 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

10 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

10 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

12 ore ago