Ripensia
Ripi primește sâmbătă vizita celor de la Viitorul Pandurii Târgu Jiu, o formație implicată în lupta pentru calificarea în play-off și care are 28 de puncte, la fel ca precedentele adversare ale echipei bănățene, în speță Călărași și FK Csikszereda. Partida contează pentru antepenultima rundă a sezonului regulat. Dacă Ripensia știe că va evolua în play-out, Viitorul Pandurii, grupare ce a iernat pe locul doi își dorește să intre în play-off.
“Se întâlnesc două echipe preocupate de joc, preocupate de posesie. Dacă vreți să facem o paralelă cu Viitorul Constanța, pe lângă nume, mai au în comun și preocuparea pentru posesie. Îl cunosc foarte bine pe Flavius. Un antrenor cu experiență. A antrenat o perioadă bună și la nivelul Ligii 1 și sunt convins că vor încerca să facă tot posibilul pentru a-și adjudeca toate cele trei puncte, la fel cum vom face și noi. Știm valoarea adversarului, știm calitățile lor, punctele lor forte, o echipă care a avut rezultate bune în deplasare. Dar avem și noi atuurile noastre, calitățile noastre. Și noi suntem o echipă redutabilă în jocurile de pe teren propriu și ne dorim foarte mult să confirmăm jocul bun din 2021 cu o victorie în partida de mâine”, a spus Cosmin Petruescu, antrenorul echipei bănățene.
Petruescu a vorbit și despre internaționalii U19 ai echipei, care au jucat o repriză în remiza dintre România și Serbia, 0-0 la Arad. ”Sunt doi jucători importanți pentru noi, atât din punct de vedere al vârstei, cât și din punct de vedere al valorii. Mă bucur pentru ei că au fost convocați la această acțiune a lotului U19. Au avut evoluții bune. Este o confirmare a proiectului și a muncii care se depune la Ripensia”, a mai spus Petruescu.
Viitorul Pandurii e pe locul 7 în acest moment cu 28 de puncte, dar la egalitate de puncte cu formația de pe locul… 3, în timp ce Ripensia e pe 16, cu 18 puncte.
Societatea Aquatim, Administrația Bazinală de Apă Banat, Fundația Aquatim și Librăriile Cărturești continuă și în…
În weekend-ul care s-a încheiat, la Sibiu a avut loc Congresul USR, unde s-au votat…
Imediat după victoria de etapă în cazul pensiilor speciale ale magistraţilor, premierul Ilie Bolojan a…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 01.03.2026, unde se vor executa reparaţii…
Un derby de tradiție al handbalului românesc s-a încheiat dezamăgitor pentru reprezentanta Banatului. Minaur Baia…
Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN),…