Iubire, emoții, pasiune sunt ingredientele unei povești unice și de neuitat pentru doi pompieri din Timișoara, pentru care data de 24 martie 2021 va reprezenta, cu siguranță, una dintre cele mai de preț amintiri.
„Vrei să fii soția mea?” – au fost cuvintele scrise astăzi din accesorii și echipamente specifice și rostite cu multă emoție de un pompier la finalul ședinței de pregătire, pe clădirea subunității din Timișoara, unde își desfășoară activitatea atât el, cât și iubita sa.
Cu ajutorul colegilor, tânărul ofițer a reuşit să pregătească totul ca la carte, pentru a-și cere iubita în căsătorie, într-o manieră inedită și neaşteptată.
„Timpul s-a oprit în loc când, cu inelul de logodnă, un buchet de trandafiri și în aplauzele colegilor, colegul nostru i-a adresat iubitei sale întrebarea fericirii. Surprinsă și vizibil fericită, colega noastră nu a ezitat să spună „Da” din toată inima. Pentru orice pompier militar, niciun moment nu poate fi mai încărcat de semnificații decât cel al realizării echilibrului armonios între viața de familie şi carieră. Le dorim să trăiască dragostea veșnică, iar iubirea lor să fie un exemplu de loialitate și dăruire!”, au transmis, miercuri, reprezentanții ISU Timiș
Foto credit: Foto Lau
Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…
Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…
SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…
Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…
Organizația My Banat reia seria evenimentelor de cultură gastronomică locală Banat Brunch. Acestea vă oferă…
Guvernul Bolojan a revenit de la decizia de desființare a reducerilor de impozite aplicate persoanelor…