Economic

Compania Iulius, premiată pentru consecvența investițiilor, în cadrul galei Forbes Best Office Buildings 2021/FOTO

Revista Forbes România a premiat compania Iulius pentru consecvența prin care a continuat investițiile în pofida crizei. Aceasta este a cincea distincție consecutivă în cadrul galei anuale Forbes Best Office Buildings, fiind o recunoaștere a dinamismului proiectelor Iulius pe segmentul office. Evenimentul s-a desfășurat la finalul săptămânii trecute și a premiat cei mai relevanți jucători din domeniul clădirilor de birouri din România.

Premiul a fost oferit mai ales pentru Palas Campus, o investiție de regenerare urbană în valoare de peste 120 de milione de euro, care a demarat în plină pandemie, în vara anului trecut, și care se construiește într-un ritm alert la Iași. Proiectul este dezvoltat într-o zonă centrală nevalorificată, care va fi revitalizată și redată comunității prin extinderea polului de business consolidat în centrul orașului. Palas Campus va fi cea mai mare clădire de birouri ca suprafață din România, cu 54.000 mp office premium și 6.000 mp de retail, și va fi finalizată în 2022. Fiind un proiect amplu, flexibilitatea spațiilor oferă oportunități de configurare adaptate contextului actual, atât pentru companiile cu echipe numeroase, cât și pentru cele în expansiune.

Proiectul va genera peste 5.000 de locuri de muncă după finalizare, iar alte 1.200 de persoane vor lucra în etapa de construcție. Pe lângă spațiile de birouri clasa A, investiția presupune o zonă de food market, servicii de utilitate zilnică, prezența business-urilor locale, dar și un parc de 4.500 de mp. În același timp, pentru conectivitatea proiectului și mobilitatea urbană vor fi realizate investiții de peste 1,62 milioane de euro într-o nouă arteră, care va conecta două mari bulevarde, modernizarea și lărgirea a cinci străzi adiacente, dar și amenajarea a 650 de metri de piste de ciclism și peste 500 de locuri de parcare pentru biciclete și a unei stații pentru mijloace de transport public. Alte 33,3 milioane de euro revin parcării subterane, cu două niveluri și o capacitate de 625 de locuri.

În ultimii zece ani,Iulius s-a impus drept cel mai dinamic dezvoltator și operator de spații office din afara Capitalei, aflându-se în topul celor mai importanți investitori

din domeniu la nivel național. Compania ieșeană are în portofoliu 13 clădiri de birouri clasa A operaționale, în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, cu o suprafață totală închiriabilă de 152.000 mp, la care se adaugă alți 84.000 mp în dezvoltare, la Iași și Timișoara. Proiectele de birouri ale companiei IULIUS sunt realizate sub brandul național United Business Center și sunt integrate în ansambluri cu funcțiuni mixte, oferind acces la grădini publice, toate serviciile necesare și economie de timp.

În Palas Iași (7 clădiri, 75.600 mp), în Iulius Town Timișoara (3 clădiri, 50.000 mp) și în proximitatea Iulius Mall Cluj (3 clădiri, 26.200 mp), componenta office s-a consolidat în poluri de business puternice, regionale, care au atras companii de renume, au contribuit la dezvoltarea industriei IT & Outsourcing și la crearea de oportunități și locuri de muncă. În clădirile de birouri United Business Center sunt peste 80 de sedii ale companiilor multinaționale, unde lucrează peste 15.000 de angajați. Pentru că își desfășoară activitatea în proiecte de tip mixed-use, aceștia au la dispoziţie numeroase facilităţi: food court, restaurante, cafenele, magazine, spaţii verzi, cinema multiplex, centru de fitness, săli de conferinţă, servicii medicale şi bancare, opţiuni pentru relaxare şi locuri de parcare. De asemenea, în toate clădirile sale de birouri, IULIUS a implementat programul Card Partener, prin care angajaţii beneficiază de discount-uri speciale, de până la 30%, la zeci de magazine şi operatori de servicii.

În plus, toate clădirile office din portofoliu sunt proiectate și construite în conformitate cu normele LEED și dispun de implementarea unor politici sustenabile de operare, cu scopul de a crește eficienţa costurilor la utilităţi, confortul și calitatea vieții. Mai mult, ultimele imobile inaugurate sunt dotate cu dușuri și vestiare special amenajate pentru cei care se deplasează cu mijloace alternative de transport și dispun de infrastructură pentru automobilele electrice.

IULIUS este singurul dezvoltator şi operator de proiecte mixte de regenerare urbană din România, cu un portofoliu operaţional care cuprinde peste 300.000 mp de spaţii de retail şi 152.000 mp de spaţii office clasa A. Compania a creat reţeaua naţională IULIUS MALL, cu patru shopping mall-uri regionale (în Iaşi, Timişoara, Cluj-Napoca, Suceava), primul ansamblu mixed-use din România – Palas Iaşi -, dar și singurul de acest tip din vestul țării – Iulius Town Timișoara.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Un nou plen record la CLT. Trei proiecte au fost votate în 2,54 minute

Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…

4 minute ago

La Timișoara va avea loc Noaptea Companiilor

Pe 14 mai 2026, la Timișoara va avea loc prima ediție a evenimentului Noaptea Companiilor…

28 de minute ago

75 de ani de la nașterea simbolului Politehnicii, Dan Păltinișanu!

Când te gândeşti la Poli, nu ai cum să nu te gândeşti şi la Dan…

2 ore ago

Măslina din gâtul alegătorului PSD

Vă mai amintiți prin unele hoteluri din România momentul micului dejun? Firește că vi-l amintiți.…

4 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 23 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 23.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

5 ore ago

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

23 de ore ago