Administratie

Devine Mircea Băcală secretar general al Prefecturii? Prefectul ”candidat” de la USR lasă loc de dubii asupra numirii

Soarta actualului subprefect de Timiș, Mircea Băcală, cel care conduce singur, de fapt, în acest moment instituția, nu e lămurită în opinia celui care va deveni noul prefect, Zoltan Nemeth, de la USR. Inițial propus de PNL pentru un nou mandat de subprefect, zvonurile îl dădeau pe Băcală transferat pe post de secretar al Prefecturii, ”la schimb” cu Ovidiu Drăgănescu, fost ocupant, ani buni de zile, al scaunului de șef al instituției de la Palatul Administrativ.

Acum Zoltan Nemeth, cel care ar urma să devină prefect de Timiș, spune că nimic nu e sigur și că nu ar fi fost purtate discuții legate de postul de secretar general al Instituției Prefectului. Deși propus pentru postul de subprefect, Băcală ar fi preferat siguranța unui post de înalt funcţionar public în detrimentul unui post care acum este politic. Nemeth a evitat să se pronunțe asupra instalării lui Mircea Băcală pe postul dorit de acesta.

”Eu, personal, și nici colegii mei nu am avut nicio discuție cu privire la desemnarea secretarului general cu niciun decident local. Probabil mă veți întreba despre desemnarea domnului Mircea Băcală în această poziție. El este înalt funcționar public, poate să ajungă în această poziție, dar nu am discutat niciun alt aspect privitor la acest subiect. Dacă va îndeplini condițiile legale are această posibilitate ca orice altă persoană care îndeplinește condițiile legale”, a spus Nemeth.

Totuși, el spune că nu va avea o propunere din partea USR pentru acest post ”tehnic”. În mod normal, spune acesta, numirea se poate face în două modalități, fie concurs național, fie detașare pe post. Nemeth subliniază că nu ar fi adeptul detașării, vrând să scoată în evidență ideea ”omului nou” de la USR PLUS, care e numit pe bază de concursu, dar, în același timp, spune că nu ar avea nimic împotriva lui Băcală, probabil nedorind să tulbure apele unei alianțe, oricum pline de năbădăi, cu cei de la PNL. Oricum, Nemeth nu a lăsat să se vadă că ar fi foarte încântat de trecerea lui Băcală pe acest post, dar nici nu a zis categoric nu. Într-un limbaj avocățesc, Zoltan Nemeth lasă deschise orice variante și nimeni nu poate ști dacă USR PLUS nu va supralicita și va cere chiar și acest post.

”Există două variante pentru a ocupa această poziție. Dacă se va organiza acest concurs și când voi reveni cu aceste date, dacă nu se va organiza acest concurs există posibilitatea în Codul Administrativ de a ocupa această poziție prin transfer sau mobilitate, pentru o persoană care îndeplinește această condiție (n.r. înalt funcționar public), care există deja în instituții publice. Nu neapărat în Instituția Prefectului. Concursul se va organiza la nivel național, dacă se va organiza. Codul Administrativ spune că persoanele care pot ocupa această funcție sunt înalți funcționari publici. Vorbim de a dobândi această calitate de înalt funcționar public, de către anumite persoane care nu dețin această calitate și există și această posibilitate de a organiza acest concurs. Pentru că e nevoie de o operaționalizare a activității Prefecturii Timiș, vom ajunge la această situație temporară în care aceștia vor fi numiți secretari generali temporar. Fie temporar, fie direct definitiv, prin această mobilitate sau prin transfer”, a mai spus Nemeth.

Până la urmă, acesta admite că ar fi bună și varianta transferului pe post, fără concurs, deși nu e mare fan al ideii, dar a evitat să pronunțe clar numele ”Băcală”, ci doar să spună că e o variantă acceptabilă, dacă omul respectiv e capabil.

”În principiu nu susțin astfel de variante, dar ele sunt permise de legi, dacă persoana în cauză este o persoană competentă nu am o problemă din acest punct de vedere”, a mai subliniat Nemeth.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Se pregătește o nouă ediție la HackTM, una extinsă, desfășurată pe parcursul a șase zile

Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…

17 minute ago

“Becali”, şeful AUR Deta, “puşcaşul” de la miezul nopţii. Pe banii făcuţi din contrabandă cu ţigări/Video

Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea…

19 minute ago

Angajatorii din Timiș, invitați la un seminar privind modificările legislative și facilitățile pentru ocuparea forței de muncă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de…

29 de minute ago

Un nou plen record la CLT. Trei proiecte au fost votate în 2,54 minute

Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…

O oră ago

La Timișoara va avea loc Noaptea Companiilor

Pe 14 mai 2026, la Timișoara va avea loc prima ediție a evenimentului Noaptea Companiilor…

2 ore ago

75 de ani de la nașterea simbolului Politehnicii, Dan Păltinișanu!

Când te gândeşti la Poli, nu ai cum să nu te gândeşti şi la Dan…

3 ore ago