Economic

Cresc prețurile solicitate la apartamentele noi de pe piața din Timișoara

Timișorenii devin mai mult interesați de locuințele nou construite, prețul solicitat pentru acestea fiind în creștere. Nu același lucru se poate spune despre cele vechi, aici prețurile solicitate fiind în scădere, arată datele Imobiliare.ro.

Pe parcursul celei de-a doua luni din 2021, prețurile locuințelor au consemnat o evoluție ușor negativă: suma medie solicitată la nivel național pentru un apartament s-a diminuat cu 0,2%, potrivit Imobiliare.ro, de la 1.361 la 1.358 de euro pe metru pătrat util. Comparativ cu perioada similară a anului trecut, când o asemenea unitate locativă avea o valoare de listare de 1.367 de euro pe metru pătrat util, valoarea actuală este cu 0,7% mai mică. În marile orașe ale țării au fost consemnate, în februarie, atât evoluții pozitive, cât și negative ale pretențiilor vânzătorilor, în cea dintâi categorie încadrându-se Brașovul, Constanța și Timișoara, iar în cea de-a doua, Bucureștiul, Cluj-Napoca și Iașiul. În aceste din urmă centre regionale, tendința descendentă a prețurilor a fost dictată de scăderile înregistrate pe piața rezidențială nouă, unde stocul de locuințe disponibile spre vânzare este rulat periodic.

La Timișoara, așteptările vânzătorilor de apartamente au crescut, per total, ușor, cu 0,1%, în februarie față de ianuarie, de la 1.300 la 1.301 euro pe metru pătrat util. De data aceasta, pe o tendință descendentă s-a înscris piața rezidențială veche, aceasta  consemnând un declin de 0,4%, de la 1.302 la 1.297 de euro pe metru pătrat util. Pe piața nouă, pe de altă parte, a fost consemnat un avans de 1,9%, de la 1.292 la 1.316 euro pe metru pătrat.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

6 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

6 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

7 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

7 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

8 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

10 ore ago