Pe Coșevița se lucrează, constructorul a pornit din această săptămâna investiția pentru reabilitarea drumului național care asigură legătura între cele două tronsoane din A1 finalizate, de la Margina la Holdea. Circulația rutieră va fi îngreunată pe DN68A, primele intervenții s-au efectuat la Coșava, în Timiș.
Timp de câteva luni, în zona amintită se va circula greu, din cauza acestor lucrări. Din imaginile prezentate de cei de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara se poate vedea că se intervine la fundația drumului, unde se așterne piatră spartă. Lucrările sunt executate de societatea Axela Construcții.
Acest drum era extrem de uzat, explicabil dacă ne gândim că preia tot traficul, inclusiv cel greu, dintre cele două părți ale autostrăzii, de la Margina și Holdea, de unde lipsește o porțiune de autostradă de zece kilometri.
Pentru a nu se crea ambuteiaje pe sectoarele unde se execută lucrări, DRDP Timișoara recomandă șoferilor să utilizeze și rutele ocolitoare, după cum urmează:
A1 Nod rutier Ilia – DN 7 Arad – Nădlac; A1 Nod rutier Simeria DN 66 – Hațeg – DN 68 Caransebeș – DN 6 Lugoj – A1.
Vă mai amintiți prin unele hoteluri din România momentul micului dejun? Firește că vi-l amintiți.…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 23.03.2026, unde se vor executa reparaţii…
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…
Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…
În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…