Economic

ADR Vest negociază direct la Bruxelles alocarea a peste un miliard de euro la nivelul regiunii

Departe de discuțiile și negocierile politice de la București, pe Programul Național de Redresare și Reziliență, Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Regional (POR) Vest 2021-2027, a transmis Comisiei Europene, în cursul acestei luni, cea de a doua versiune de lucru a Programului Operațional Regional (POR) 2021-2027 pentru regiunea Vest, împreună cu o serie de studii și analize suport care identifică nevoile prioritare la nivel regional și fundamentează viitoarele investiții propuse spre finanțare.

POR Vest 2021-2027 este primul program operațional elaborat direct la nivelul Regiunii Vest, adaptat nevoilor locale, precum și principalul instrument de finanțare din fonduri europene disponibil la nivel regional, cu o alocare financiară care va depăși valoarea de 1,1 miliarde de euro.

Obiectivul noului program este ca Regiunea Vest să devină o regiune competitivă la nivel european, care pune accent pe cercetare, dezvoltare și inovare, capabilă să atragă și să capitalizeze investiții, conectată intern și internațional, ai cărei cetățeni să beneficieze de un sistem educațional modern, în localități prietenoase cu mediul și care să asigure o calitate a vieții ridicată.

Programul transmis este rezultatul unui proces intensiv de documentare, analiză și consultare cu actorii regionali – autorități publice locale, parteneri economici și sociali, dar și cu Comisia Europeană.

În perioada următoare vor urma noi negocieri cu Comisia și, în paralel, colaborarea cu unitățile administrativ-teritoriale, pe care ADE Vest le va sprijini în identificarea și pregătirea de proiecte care să genereze un impact pozitiv asupra dezvoltării locale și regionale. Atenția instituției se îndreaptă totodată și către entitățile private, în special IMM-uri, pentru ca nevoile lor să se regăsească în mod adecvat în viitoarele finanțări disponibile.

După finalizarea negocierilor și aprobarea programului de către Comisia Europeană, ADR Vest va propune un calendar al lansărilor de apeluri de proiecte și va publica ghidul solicitantului pentru fiecare componentă în parte.

Actuala versiune a POR Vest 2021-2027, împreună cu documentele suport transmise spre analiză Comisiei Europene, precum și documentele strategice regionale avute în vedere în elaborarea programului (Planul pentru Dezvoltare Regională 2021-2027 al Regiunii Vest și Strategia pentru Specializare Inteligentă (RIS3 Vest) 2021-2027), pot fi consultate pe site-ul ADR Vest: https://adrvest.ro/por-2021-2027/.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Viceprimarul Lațcău explică modul de lucru din Piața Traian: ”Nu vom interveni peste tot simultan, dar nici nu vom lucra pe tronsoane foarte mici”

Viceprimarul Ruben Lațcău e optimist și anunță: ”Începem luna aceasta în Traian”. Deocamdată se fac…

30 de minute ago

Rețeaua de apă și canalizare din comuna Șag, progres substanţial în zece ani

În iunie 2016, comuna Șag pornea de la zero kilometri de rețea de canalizare. Astăzi,…

2 ore ago

CONVOCARE ADUNAREA GENERALĂ A MEMBRILOR FILIALEI CECCAR TIMIȘ

Se convoacă Adunarea generală a membrilor CECCAR Filiala Timiș, la sediul filialei, în data de…

2 ore ago

Primăria Timișoara și ADR Vest au semnat contractul de finanțare a reabilitării termice a școlii generale 16

La doar câteva zile de la trecerea hotărârii de aprobare prin plenul Consiliului Local Timișoara,…

6 ore ago

Primele două comune timişene, Fibiş și Maşloc, au fost convinse să realizeze comasarea

Fibișul și Maşlocul ar putea să fie primele comune din Timiș care acceptă unirea în…

6 ore ago

”Centura” ocolitoare a comunei Remetea Mare, drumul de legătură Aeroport – A1, va fi prioritizat la construire

Consiliul Județean Timiș a aprobat luni includerea drumului de legătură dintre Aeroportul Internațional Timișoara și…

7 ore ago