Administratie

Alin Nica îi vrea pe americani în Timiș

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, s-a întâlnit cu reprezentanții Clubului Economic Nord American cărora le-a prezentat oportunitățile oferite de regiunea de vest pentru noi investiții.

Nica spune că s-au purtat discuții și cu reprezentanții AmCham, afirmând că investitorii nu vin oriunde și oricum, ci acolo unde găsesc toate resorturile necesare, nu doar infrastructură, forță de muncă sau facilități fiscale.

“Rolul instituțiilor publice este de a debirocratiza cât mai mult, asigurând toate condițiile necesare pentru a atrage investitorii, indiferent dacă vorbim despre capital străin sau autohton. În context regional, atragerea investitorilor și consolidarea relației cu cei exitenți este deopotrivă un atribut al calității instituțiilor, al eforturilor de profesionalizare a administrației și de diplomație economică. I-am avut invitați pe reprezentanții Clubului Economic Nord American unde am discutat planurile lor concrete de investiții. Tot în această direcție am discutat despre deschiderea la Timișoara a unei reprezentanțe regionale a AmCham – Camerei de Comerț Româno – Americane. Îmi doresc sincer să deschidem județul spre noi oportunități de investiții, atât străine cât și autohtone si să dezvoltăm noi oportunități pentru piața forței de muncă timișene”, a anunțat șeful CJT.

Share
Published by
Marcel Hoster
Tags: alin nica

Recent Posts

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

O oră ago

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

2 ore ago

DRDP Timișoara, nevoită să curețe din nou gunoaiele aruncate de oameni pe marginea drumurilor/VIDEO

Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…

2 ore ago

Primăria Timișoara inaugurează, în sfârșit, baza sportivă din Mehala

Deschiderea activității pe noua bază sportivă din Mehala va avea, în sfârșit loc, la luni…

2 ore ago

Panică mare la ISC Timiş, după schimbarea conducerii la nivel naţional. Inspectorul şef Ioan Cornel Furdui, ca şi pe făraş

În interiorul Inspectoratului Judeţean de Construcţii Timiş s-a instaurat o mare agitaţie după ce, săptămîna…

4 ore ago

Pacientul ştia: infarctul bugetar din 2026. Nu e criză. E infarct

Infarctul bugetar din 2026 nu este o surpriză. Este rezultatul unui diagnostic ignorat timp de…

5 ore ago