Sport

Când își dorești puțin, nu obții nimic! Poli pierde pe final în fața Rapidului

Din nou o prestație de neînțeles a Politehnicii. Acum în fața Rapidului, în fața căreia a mai pierdut în acest an, tot acasă, tot după o evoluție ciudată. De data asta Poli a avut în mână jocul, dar efectiv l-a cedat pe final. Inexplicabil!

 Alb-violeții au avut o primă repriză foarte bună. Au plimbat bine mingea, au închis culoarele și au construit cu încredere. Normal, a venit și golul, marcat de Alin Ignea un jucător ce merită mai mult. Rapidul a părut o „corabie” debusolată, care nu putea naviga pe luciul apei.

Lucrurile se schimbă total în partea secundă. Nu se știe la ordinul cui, echipa violetă s-a băgat în propria jumătate, lucru ce s-a petrecut și la ultimul meci, la Craiova. Chiar și așa, Rapidul nu s-a aruncat în atac, dar pe final a avut noroc în fața unei echipe ce poate nici nu merită mai mult. Bălan a înscris de la punctul cu var în minutul 87, iar Sefer a stabilit scorul final în minutul 90! Incredibil, dar ăsta e fotbalul și nimic nu e ceea ce pare…

Poli pierde un meci pe care l-a avut în mână, în fața unui adversar care nu a impresionat, dar care pleacă acasă pe „cai mari”.

ASU Politehnica Timișoara: Hindrich – D. Radu, Coadă, Bocșan (Mera 80′), Scutaru (cpt.), Sg. Popovici – Codrea, Cioinac, Ignea (Casado 71′) – Axente (P. Ivanovici 60′), Plazonja (Radunovic 80′)

Rapid: H. Moldovan – I. Voicu (cpt.), Nastos, Dandea, Goge (Oct. Ursu 62′) – R. Costin (R. Lazăr 46′), Bg. Barbu – Sefer, Pănoiu (Florică 62′), Hlistei (Al. Ioniță 71′) – Ad. Bălan

 

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

Primăria caută executant pentru un nou parc fotovoltaic la Timișoara

Timișoara caută executant pentru un nou parc fotovoltaic, care va fi ridicat pe un teren…

9 ore ago

Reparațiile la liniile cale modifică circulația pe mai multe trasee de tramvai

Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, începând de luni, 4 aprilie, circulația unor linii…

9 ore ago

A pierdut o bătălie, nu şi războiul. Dominic Fritz despre litigiul cu ANI: “Lucrurile rămân ca până acum, procesul pe fond continuă”

Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins, joi, primarului Timișoarei, Dominic Fritz, o cerere…

11 ore ago

Cinci victime în urma unei neatenții în trafic! S-a întâmplat joi, în Timișoara

Panică, ambulanțe, lacrimi, joi în Timișoara după un accident grav, care putea fi evitat dacă…

13 ore ago

Ioan Krausz, un tânăr sprinter pentru Timișoara

O nouă stea apare pe firmamentul atletismului bănățean. După mult timp, Timișoara se poate lăuda…

13 ore ago

Societatea Aquatim continuă acțiunea de montare în Timișoara a contoarelor inteligente

Aquatim continuă procesul de digitalizare a contoarelor de branșament în cartierele din Timișoara. Aceasta se…

14 ore ago