Ultima ora

Clădirea Operei, simbolul Timișoarei, și evoluția arhitecturală adusă de schimbările de regim. Cum a fost modificată fațada Palatului Culturii

Clădirea Operei din Timișoara, simbol al capitalei Banatului, a fost finalizată în 1875, după patru ani de lucrări. Realizare a unor celebri arhitecți ai vremii, varianta inițială a fațadei a dispărut sub noul design, adus pe clădire odată cu administrația românească, după un incendiu.

Patru ani a durat ridicarea Palatului Culturii din Timișoara. Simbol al orașului, clădirea a fost afectată de două incendii, cel de-al doilea fiind ”fatal” pentru forma arhitectonică inițială. În 1920 Palatul primește o nouă fațadă, cu forme total diferite de cele gândite de arhitecți, una în conformitate cu viziunea adusă de noua conducere administrativă a Banatului, una monumentală, mai mult caracteristică arhitecturii regimului Mussolini. În plus, și sala de spectacole a adoptat o arhitectură neobizantină, caracteristic românească, dar mai puțin în legătură cu această zonă istorică.

”Construcția clădirii Palatului Culturii care găzduia Opera a început în 1871, după planurile arhitecților renumiți în Europa pentru realizarea a numeroase săli de teatru (Budapesta, Viena, Odessa) Helmer si Fellner și a fost terminată în 1875. Două incendii de proporții au devastat clădirea. Primul a avut loc în 1880, iar al doilea în 1920, care a mai lăsat intacte doar aripile laterale ale clădirii. Reconstrucția se face după planurile arhitectului Duiliu Marcu, păstrându-se stilul original numai la fațadele laterale, cea principală și sala de spectacole (cu 686 locuri) îmbrăcând stilul neobizantin caracteristic arhitecturii românești a timpului”, ne informează istoricii de la Muzeul Național al Banatului Timișoara.

În prezent, în clădirea Palatului Culturii din Timișoara își desfășoară activitatea patru instituții de artă: Opera Română, Teatrul Național „Mihai Eminescu”, Teatrul German de Stat și Teatrul Maghiar „Csiky Gergely”.

Foto: Colecția de cărți poștale a Muzeului Național al Banatului, secția Istorie.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

La doar două minute de al treilea succes consecutiv! Dumbrăvița, egalată pe final la Buftea, de Tunari

CSC Dumbrăvița se întoarce cu un punct de la Buftea, în urma disputei cu CS…

7 ore ago

Poli își continuă seria excelentă de pe teren propriu. Victorie foarte importantă cu Cugirul

Etapa a 19-a din Liga a III-a a consemnat un duel foarte important pentru configurația…

8 ore ago

Aquatim anunță începerea concursului „The Water We Want” 2026

Aquatim anunță lansarea ediției a șaptea (2026) a concursului internațional de creație artistică pentru copii…

14 ore ago

Timișoara pregătește o nouă ediție a Târgului de Paște

Timișoara lucrează acum la organizarea unei noi ediții a Târgului de Paște. Tema din acest…

14 ore ago

Lucrările la Castelul Huniade merg bine. Au început operațiunile și la castelul de la Banloc/VIDEO

În săptămânile următoare, pe șantierul de reabilitare a Castelului Huniade vor fi 100 – 150…

14 ore ago

Conferința Națională de medicină preventivă și sănătate publică se va desfășura în luna mai în Timișoara

În perioada 28-29 mai, capitala Banatului va deveni și capitala medicinei din România. În orașul…

15 ore ago