Primăria Timişoara

Final de selecție civică. Cetățenii-reprezentanți ai primarului au fost numiți în consiliile de administrație ale școlilor și grădinițelor din Timișoara

Visul lui Dominic Fritz de a trimite reprezentanții comunității în consiliile de administrație ale școlilor din Timișoara s-a îndeplinit și 61 de persoane ”civile” vor reprezenta primarul în conducerea colectivă a unităților școlare din oraș. Selecția s-a făcut după analiza a nu mai puțin de 165 de persoane, departajarea s-a făcut în baza a trei criterii: motivație, experiență profesională, experiență în învățământul preuniversitar.

Primăria a anunțat că s-a încheiat procesul de selecție a reprezentanților primarului în Consiliile de Administrație din grădinițe, școli generale și licee publice din subordinea primăriei.

În luna februarie a fost lansat apelul către cetățeni, s-au înscris 165 de persoane, oameni interesați de calitatea invățământului în Timișoara. Procesul de evaluare a candidaturilor a fost coordonat, în mod voluntar, de Asociația Valori în Educație, iar departajarea s-a făcut în baza a trei criterii: motivație, experiență profesională, experiență în învățământul preuniversitar.

O să am o întâlnire cu ei pe zoom, le-am recomandat să aplice pentru școli cu care a legătură, de exemplu sunt din zona respectiv, fie au învățat la școala de acolo”, spunea primarul Timișoarei.

La finalizarea selecției, au fost semnate dispozițiile de numire a celor 61 care vor reprezenta primarul în Consilii de Administrație în grădinițe și școli. Aceștia provin din mediul de afaceri, sectorul educațional, IT, ONG-uri, etc: sectorul de afaceri: 22, sectorul educației: 22, alte sectoare( ONG, IT, juridic, financiar, administrație publică, accesare de fonduri, arte și design, comunicare și relații publice, servicii sociale, inginerie): 17, a anunțat primarul Dominic Fritz.

Pentru a evita conflictele de interese și creșterea artificială a numărului de reprezentanți ai cadrelor didactice sau ai părinților la nivelul consiliului de administrație, candidații nu au putut opta pentru unitatea de învățământ în care sunt angajați, sau dacă în consiliul de administrație se află rude și nici pentru școala sau grădinița în care sunt înscriși copiii lor. Implicarea lor este voluntară și le mulțumesc celor care vor face parte din aceste consilii, dar și celor care s-au înscris”, a declarat Dominic Fritz.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Victorie italienească într-un meci cu fotbal puțin! Poli bate în jocul derby de la Ghiroda

  A fost mai multă agitație în tribune, pe lângă garduri și pe bănci, decât…

12 ore ago

La Timișoara, în Piața Operei, e sărbătorită Ziua Protecției Civile/FOTO

Centrul Timișoarei găzduiește sâmbătă un eveniment dedicat Zilei Protecției Civile. Voluntarii de la SALVO prezintă…

14 ore ago

Obținerea serviciilor în cadrul magazinelor E.ON Energie România se face doar cu programare

Accesul în toate magazinele E.ON Energie România se face în baza unei programări prealabile, pentru…

15 ore ago

UVT organizează mai multe acțiuni pentru elevi: concursuri, premii și șansa de a-și descoperi pasiunea

Universitatea de Vest Timișoara își propune, an de an, să fie alături de elevi și…

15 ore ago

Comuna bate „metropola”! Dumbrăvița leagă succesele, 1-0 cu Poli Iași

Victorie importantă pentru CSC Dumbrăvița în antepenultima rundă a sezonului regular. După victoria cu 1-0…

15 ore ago

Luni se reiau lucrările la străzile de pe Lotul 14 din Giarmata Vii

Primăria Ghiroda anunţă că, după întreruperea din perioada iernii, începând de luni, 2 martie, se…

17 ore ago