Invatamant

Muzica vremurilor noastre, promovată în cadrul unui proiect al Facultății de Muzică Timișoara

Facultatea de Muzică și Teatru are plăcerea să anunțe debutul unui proiect de popularizare a muzicii contemporane – MUSICOOLT. Șapte compozitori din patru orașe – Timişoara, Bucureşti, Cluj-Napoca şi Iaşi – îşi propun să demonstreze că muzica contemporană nu este deloc ermetică şi inaccesibilă publicului ne-specialist, ci din contră.

Aceasta este vie, colorată şi capabilă să genereze emoții puternice, spun organizatorii.

“Nu trebuie să fii muzician ca să te îndrăgosteşti de muzica contemporană, nici nu trebuie să ai vreo pregătire muzicală prealabilă pentru a te bucura de cele mai moderne limbaje muzicale. Trebuie să ai doar urechi curioase şi minte deschisă”, transmite public echipa proiectului MUSICOOLT.

Întâlnirile MUSICOOLT vor avea loc din două în două săptămâni, joi seara, de la ora 19, pe platforma ZOOM, fiind transmise live şi pe pagina de Facebook a proiectului.
Iubitorii de muzică sunt invitați să urmărească pagina M U S I C O O L T (facebook.com/MUSICOOLT) pentru linkurile întâlnirilor de pe Zoom.
Parteneri: Universitatea de Vest Timişoara – Facultatea de Muzică și Teatru, Universitatea Națională de Muzică din Bucureşti, Academia Națională de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iaşi – Facultatea de Interpretare, Compoziție și Studii Muzicale Teoretice.
Proiectul este organizat de către doi dintre exponenții ei, Gabriel Almași, recent câștigător al Premiului Uniunii Compozitorilor pentru anul 2020, și Gabriel Mălăncioiu, ambii compozitori și cadre didactice ale Facultății de Muzică.
Iată programul întâlnirilor:
• 8 aprilie: Mersul trenurilor în muzică – Gabriel Almaşi (Timişoara)
• 22 aprilie: Mierla staccato – Gabriel Mălăncioiu (Timişoara)
• 6 mai: Cum prepari un pian: rețete pentru o ureche gurmandă – Diana Rotaru (Bucureşti)
• 20 mai: Curiosul caz al minimalismului muzical: ce auzim și ce ascultăm – DanDe Popescu (Bucureşti)
• 3 iunie: Corul cum nu l-ați mai auzit – creația a cappella în sec XX-XXI, între tradiție și experiment – Șerban Marcu (Cluj-Napoca)
• 17 iunie: Intertextualitatea – povestea din spatele muzicii secolelor XX și XXI – Cristian Bence-Muk (Cluj-Napoca)
• 1 iulie: Muzica religioasă în creația compozitorilor contemporani – Ciprian Ion (Iaşi)

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

SCM Poli, sub așteptări în Maramureș. Portarul Makaria, coșmarul alb-violeților

Un derby de tradiție al handbalului românesc s-a încheiat dezamăgitor pentru reprezentanta Banatului. Minaur Baia…

4 ore ago

Responsabilitățile agenților economici în domeniul protecției mediului și a gestionării deşeurilor, în dezbatere la CCIAT

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN),…

11 ore ago

La Universitatea de Vest Timișoara va avea loc seria Conferințelor Prepascale

În acest an, Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității de Vest din…

11 ore ago

Noile trenuri poloneze Pesa vor circula pe ruta Arad – Timișoara – Caransebeș

La Timișoara, pe calea ferată vor circula și noile garnituri de tren realizate de polonezii…

11 ore ago

Lugojul nu a (mai) avut probleme la Cluj

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câștigat categoric la Cluj-Napoca, în minimum de seturi.…

13 ore ago

Cum i s-a urcat PSD-ului democrația la cap

Pe vremea crâncenului dar și obositului PSD, la final de trimandat Ion Iliescu, social-democrații au…

16 ore ago